Prima pagină » Diverse » INTERVIU. Industria de jocuri de noroc se implică în campania de vaccinare: „O facem să ne fie bine tuturor, e singura șansă de a reveni la normalitate!”

INTERVIU. Industria de jocuri de noroc se implică în campania de vaccinare: „O facem să ne fie bine tuturor, e singura șansă de a reveni la normalitate!”

INTERVIU. Industria de jocuri de noroc se implică în campania de vaccinare: „O facem să ne fie bine tuturor, e singura șansă de a reveni la normalitate!”
Liviu Popovici: „Ne-am unit forțele și am mobilizat o întreagă industrie, cei mai importanți jucători din sectorul de gambling din România, pentru o amplă campanie de responsabilitate socială”

Una dintre surprizele la care puțini se așteptau a fost ca cele mai importante companii din domeniul jocurilor de noroc și pariurilor sportive să fie primele care promovează activ campania de vaccinare. Industria de jocuri de noroc și pariuri a lansat, la începutul lunii aprilie, prin asociațiile sale reprezentative, o campanie de încurajare a vaccinării, intitulată „Jucăm Responsabil. Ne vaccinăm”, cu spoturi TV, postări în online şi afișe în toate locațiile de jocuri de noroc. Liviu Popovici, președintele Romanian Bookmakers, asociația patronală care cuprinde cei mai importanți operatori de pariuri tradiționale, explică pentru Gândul.ro care este premisa campaniei și de ce a ales industria să se implice într-un asemenea demers.

Gândul.ro: Am văzut mesajul „Jucăm Responsabil. Ne vaccinăm” la televizor, pe pagini de socializare, în vitrinele sălilor de jocuri și agențiilor de pariuri, pe panouri publicitare. De ce atâta energie într-o campanie pro-vaccinare?

Liviu Popovici, președinte Romanian Bookmakers: Într-adevăr, este o premieră pentru noi. Ne-am unit forțele și am mobilizat o întreagă industrie, cei mai importanți jucători din sectorul de gambling din România, pentru o amplă campanie de responsabilitate socială. Vorbim de un moment de cumpănă pentru o serie de industrii și nu ne-am limitat doar în a comunica cu autoritățile pentru identificarea unor soluții în această perioadă dificilă, ci ne-am mobilizat pentru a și veni în sprijinul acestora. Am făcut-o pentru cei 45.000 de angajați ai industriei, dar ne-am gândit și la oamenii din alte sectoare, care au fost la fel de afectați. Și vă dau exemplul oamenilor din turism și HoReCa. Foarte mulți angajați din aceste industrii au fost forțați să intre în șomaj tehnic și au descoperit ce înseamnă incertitudinea zilei de mâine. Problema majoră era că acești oameni nu aveau nicio motivație să se vaccineze pentru că nu exista certitudinea că gesturile individuale vor conta. Trăgând linie, ne bucurăm că am reușit să ne mobilizăm și să fim solidari într-un moment atât de sensibil.

Gândul.ro: Campania a fost vizibilă, dar de ce nu am văzut vedetele care fac reclamă unor companii din industrie?

Liviu Popovici, președinte Romanian Bookmakers: Nici nu ne-am dorit să apelăm la vedete. Ne-am propus să avem o campanie curată, cât mai autentică în abordare, personajele din reclame sunt persoane reale, angajați ai diferitelor companii din industrie, cu roluri diverse, de la oameni din sălile de jocuri la middle și top management. Sunt colegii noștri, au diferite categorii de vârste. Acești oameni ne-au dezvăluit temerilor lor, experiențe reale, situațiile dificile prin care au trecut pe perioada pandemiei și ce speră de la ziua de mâine, motivele pentru care se vaccinează. De asemenea, am vrut să arătăm ceea ce probabil nu multă lume cunoaște, suntem unul dintre marii angajatori, avem 45.000 de angajați pe tot teritoriul României, profesioniști cu diferite specializări, care lucrează în sălile de jocuri, dar și oameni care lucrează în zona corporate, cresc alături de noi, își clădesc o carieră în industrie. Acești angajați au la rândul lor familii, prieteni cărora le pot transmite mai departe aceste mesaje. În fond, este o campanie cu oameni despre oameni.

INTERVIU. Industria de jocuri de noroc se implică în campania de vaccinare: „O facem să ne fie bine tuturor, e singura șansă de a reveni la normalitate!”

Gândul.ro: Concret, cât de mare era reticiența înainte de campanie și unde sunteți acum?

Liviu Popovici, președinte Romanian Bookmakers: Atunci când am avut ideea campaniei, am avut ca punct de pornire un studiu derulat de IRES la solicitarea industriei. Din acest amplu studiu a reieșit că doar 45% dintre respondenți s-ar vaccina anti-Covid și încă 17% dintre aceștia s-ar vaccina dacă angajatorul le-ar recomanda imunizarea, angajatorul fiind un punct de referință pentru mulți angajați. Sondajul ne-a arătat și argumentele indecișilor, și anume teama de reacții adverse, îngrijorări privind siguranța și eficiența vaccinului. Am conștientizat că singura soluție ca să mobilizăm cât mai multă lume și să suținem campania de vaccinare inițiată de stat, ar fi să ne implicăm în mod direct. Ne-am dorit să transmitem în acest fel un mesaj și către clienții noștri, că pot avea încredere că ne desfășurăm activitatea în cea mai mare siguranță și cu deplină responsabilitate în sălile de jocuri. Am investit resurse umane și financiare nu doar în această campanie, dar și în igienizarea constantă și respectarea cu strictețe a tuturor regulilor impuse în absolut toate sălile de jocuri și agențiile de pariuri ale membrilor pe care îi reprezentăm. Le suntem recunoscători companiilor și angajaților – pentru fiecare om care ne-a dat un like sau un share la postările de pe social media sau a vorbit cu prietenii despre reclamele de la televizor, s-a contribuit la succesul campaniei. Succesul a constat în diseminarea informației, prin implicarea activă, dar și prin simplul act de vaccinare. Deși nu am impus vaccinarea niciunui angajat, nu am făcut altceva decât să prezentăm argumente din care să reiasă clar, transparent, că imunizarea este cea mai bună soluție pentru a trece împreună peste această cumpănă. Ne propunem ca în această vară să ajungem în rândul celor 45.000 de angajați la un procentaj de imunizare de peste 70 la sută.

INTERVIU. Industria de jocuri de noroc se implică în campania de vaccinare: „O facem să ne fie bine tuturor, e singura șansă de a reveni la normalitate!”

Gândul.ro: Ce așteptări aveți de la această campanie? Credeți că veți reuși să mobilizați și pe alții în susținerea campaniei de vaccinare?

Liviu Popovici, președinte Romanian Bookmakers: Cu siguranță că ne dorim acest lucru și sperăm că vom reuși să inspirăm și oameni din afara industriei noastre. Am inițiat această campanie în primul rând pentru angajații din industrie, pentru că suntem responsabili pentru ei, pentru sănătatea lor, dar și pentru a repune în mișcare economia. Nu putem aștepta totul doar de la stat, de la Guvern pentru că este interesul nostru comun, dacă ne implicăm cu toții vom reveni la relaxarea suficientă și la repornirea la nivel maxim a motoarelor economiei. Și atunci ne va fi bine tuturor, intrăm într-un carusel al efectelor pozitive care ne va aduce în scurt timp la nivelul anului 2019. Industria jocurilor de noroc este, cum spuneam, unul dintre marii contribuabili și angajatori. Având 45.000 de angajați, ești responsabil pentru calitatea vieții lor. Aveam o răspundere ca angajații noștri, colegii noștri, să poată să își reia viețile, să scape de frică și nesiguranța zilei de mâine. Singurul beneficiu al campaniei e că suntem priviți corect. Anume că suntem responsabili și că am contribuit atunci când era o problemă majoră, atunci când era cea mai mare nevoie ca mediul privat să facă un efort și să intervină. Nu am făcut altceva ieșit din normal, decât să ne pese de comunitate.

Gândul.ro: Și acum o întrebare mai brutală: de ce ar trebui să ne intereseze ce face industria jocurilor de noroc?

Liviu Popovici, președinte Romanian Bookmakers: Industria noastră este un etalon din multe perspective. Și vă dau un exemplu concret: este o industrie cu un grad de colectare a taxelor și impozitelor de peste 98%. 2,5 milioane de euro este media zilnică a taxelor plătite de industrie către statul român. Orice zi în care se stopează activitatea industriei, bugetul de stat înregistrează o lovitură. În plus, este o industrie extrem de transparentă, toate tranzacțiile de joc efectuate fiind accesibile în timp real autorităților. De asemenea, industria jocurilor de noroc e unul dintre marii angajatori din România. Oferim locuri de muncă corect retribuite pentru toate categoriile de vârstă și oportunitatea pentru tineri să își dezvolte o carieră profesională. Și cel mai important e că suntem responsabili.

Gândul.ro: Probabil în această vară ne vom întoarce la normalitate. Care e normalitatea spre care tinde industria pariurilor?

Liviu Popovici, președinte Romanian Bookmakers: Pentru noi normalitatea implică în primul rând siguranța angajaților, dar și felul în care dorim să fim percepuți. Vrem să fim văzuți nu doar prin prisma unor idei preconcepute, ci prin prisma acțiunilor noastre reale. Vrem să continuăm să facem campanii de responsabilitate socială și să fim percepuți ca o industrie responsabilă, proactivă și de încredere. De asemenea, normalitatea înseamnă siguranța angajaților noștri. Ne dorim ca aceștia să aibă din nou stabilitate și siguranța zilei de mâine. Avem foarte mulți angajați care s-au profesionalizat în această industrie, în care am investit și au crescut alături de noi și vom face orice ne stă în putere să-i protejăm.

Aș vrea ca în final să mai adaug un mesaj pentru toţi, nu numai pentru colegii din industria noastră: vaccinarea este în acest moment singura noastră şansă să revenim acolo unde am fost!

Campanie susținută de Asociațiile Romslot – Rombet – Romanian Bookmakers

Autor