Radu Paraschivescu este invitatul Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În a cincea parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), scriitorul, traducătorul și jurnalistul vorbește despre clasa politică românească și modul în care lucrurile s-au schimbat în ultimele trei decenii.
Cristina Stănciulescu: Radu, i-ai părăsit pe politicieni… Cum gândesc politicienii. Ai declarat că te întorci un pic la literatură și le mai dai o pauză. Ce se vor face ei fără tine?
Radu Paraschivescu: Ce au făcut și până acum. Vor face abstracție cam de toate formele de amendă pe care ni le putem imagina. Adică să nu credem că dacă am scos o carte dedicată guvernului Dăncilă, a avut vreun moment de remușcare.
Cu mici excepții, cred că ei nici nu știu de apariția acelei cărți. Petre Daea m-a sunat să-mi mulțumească pentru că apare în carte, are și el acolo un capitol. A zis că e de bine. Ei sunt oricum „impermeabili” la aluzii, critici, păreri, comentarii, care vin din partea media, din partea societății.
Cristina Stănciulescu: Asta nu arată de fapt că sunt „impermeabili” la viața celorlalți?
Radu Paraschivescu: Când ești acolo pierzi contactul cu pământul. Sper să nu fie așa până la sfârșit. Sper să nu avem aceleași forme de trufie, autosuficiență, așa cum am avut până nu demult.
Cristina Stănciulescu: Ai mai fi avut politicieni, pe care să-i amendezi după plecarea ta?
Radu Paraschivescu: O, da, sigur. Au mai fost oameni îngrijorați că ce o să facă presa satirică după ce pleacă Iliescu și vine altcineva. La felul cum e construit politicianul român, scriitorii au materie primă. Sigur că ai și niște oameni de ispravă, din partidele mai noi, cu studii bine făcute, care nu au luat diplomele nici pe cârnați, nici pentru că mama e prietenă bună cu nevasta decanului. Mai ales în USR PLUS. Suficiente figuri pe care să poți paria. Și acolo sunt orgolii și impulsuri dictatoriale, păcat la un partid tânăr, dar ai un bazin unde poți pescui ceva. Dincoace, intenția reformei este absolut străină, gândiți-vă că se încearcă repețirea lui Victor Ponta, ceva pentru care merită să faci pușcărie. Dacă îl reabilitezi pe Ponta și îl readuci într-un partid mamut, cum se chema el pe vremuri, înseamnă că vrei răul oamenilor. Lucrurile sunt simple: Un asemenea om trebuie alungat din viața politică. Ignorare totală.
Cristina Stănciulescu: Te-aș întreba dacă știi vreun caz de om politic care a plătit pentru greșelile lui
Radu Paraschivescu: A fost exclusă Mona Muscă. Drastic. Nu știu dacă a vrut. Nu e un obicei. Mona Muscă e o excepție. Îi simt lipsă. Că a avut atunci o alunecare, a respectat un scenariu de respectat ca profesor, că a fost o consimțire afabilă, nu mai contează. Vinovăția Monei Muscă în comparație cu a altora mi se pare minusculă. A plecat, nu s-a mai întors. M-am întâlnit din întâmplare într-o berărie, ne-am luat în brațe, ne-am pupat.
Un alt om este Carol Sebastian, un ziarist foarte bun, linșat mediatic. I s-a găsit o așa zisă cedare și a fost făcut să plece din presă și viața publică. Acum face ceva doar underground, ratându-se prilejul revalorificării lui ca ziarist.
Cristina Stănciulescu: În condițiile în care torționarii au rămas…
Radu Paraschivescu: În condițiile în care unora li s-au făcut evocări calde, luminoase, când s-au săvârșit de bătrânețe. Unii au fost denumiți bunici ai națiunii, dar erau torționari, șefi ai Securității, oameni care decideau întemnițări. Au fost vegheați, pomeniți, tandru.
Un om cum este Sebastian a fost scos ca măseaua bolnavă, era incomod, făcea materiale, anchete, plonjoane în PSD sau cum se numea la vremea aia, care au indispus lumea.
Cristina Stănciulescu: Cum alegi să trăiești prin toate lucrurile astea? Te afectează?
Radu Paraschivescu: E imposibil să nu te atingă. Totul e să nu te lași. Eu am o zodie bună. Am o viață de familie ok. Am o viață publică egală cu zero, sunt atât de ocupat, încât cad rar pe gânduri, ceea ce e rău, e bine să cazi des pe gânduri.
Îmi displac niște lucruri, le mai și comentez, dar îmi dau seama că, așa rău cum ne prezentăm noi, ne prezentăm incomparabil mai bine decât acum 25 de ani. Eu țin minte foarte bine anul 1988 sau 1985: Cea mai urâtă zi de acum este mai frumoasă decât cea mai frumoasă zi de atunci. Vă spune unul care face 60 de ani și a prins perioada aia și a prins-o matur.
INTERVIURILE GÂNDUL. Radu Paraschivescu, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A patra parte