Istoria Grupului VOUĂ, povestită chiar de fondatorul Adrian Fetecău: ”Două spectacole, din ‘88 și ’89, înregistrate integral, aproape clandestin”
Adrian Fetecău, omul care a creat trupa la începutul anului 1982, atunci când era student în anul V la Politehnica bucureșteană, vorbește în primele cinci episoade ale unui serial-eveniment despre atmosfera de teroare din societatea comunistă, în perioada când a apărut Grupul VOUĂ, integrat în mișcarea culturală studențească și transformat într-o adevărată formă de dizidență față de regimul ceaușist.
Pe canalul de YouTube ”Compania Teatrală Vouă” poate fi descoperită, într-un lung serial, ”Istoria Vouă”, trupa inconfundabilă a cărei activitate se întinde pe durata a mai bine de patru decenii.
Adrian Fetecău declară că, la momentul înființării grupului, în România abia apăruseră camerele video, iar aceasta a fost ”o șansă uriașă”.
”În condițiile în care de-abia apăruseră în România camerele video, Grupul VOUĂ a avut șansa uriașă ca două spectacole – din ‘88 și ’89 – să-i fie înregistrate integral, aproape clandestin, în săli înțesate de studenți”, își amintește fondatorul Grupului Vouă.
Practic, prin aceste înregistrări istorice, Adrian Fetecău îșisusține afirmațiile despre momentele deosebit de curajoase, cu atacuri pe față la adresa cuplului dictatorial Elena și Nicolae Ceaușescu, fiind vorba despre înregistrări unice, prezentate în premieră în cele trei episoade care pot fi vizionate deja.
Adrian Fetecău: ”Urmează și alte înregistrări bombă!”
Adrian Fetecău anunță și că, în curând, urmeazăși alte înregistrări ”bombă”, în prima parte serialul constituindu-se – pentru cei tineri – într-un adevărat ”curs” despre cum a fost cu adevărat în perioada counistă, societate în care, cu bune, cu rele, au trăit alți… tineri.
Episoadele care vor evoca activitatea Grupului VOUĂ după 1989 vor fi și ele pline de surprize, pentru că, ”din păcate”, avertizează Adrian Fetecău, ”cenzura nu a dispărut niciodată”.
”Astfel, tot în premieră, va putea fi vizionată o emisiune, din anul 1994, anunțată în programul TV tipărit și scoasă ulterior din grilă de TVR, cu doar două ore înainte de ora de difuzare, pe motivul că era prea «îndrăzneață» pentru acele vremuri! Iată doar câteva argumente ca să urmăriți pe YouTube povestea sinceră și nefardată a unei trupe care a scris istorie în umorul românesc”, mai spune Adrian Fetecău.