Jurnalista Lavinia Șandru, mesaj unionist la Chișinău: ”Capitolul despre reunificarea României trebuie să îl scriem împreună”

Publicat: 04 07. 2023, 12:48
Jurnalista Lavinia Șandru, mesaj unionist la Chișinău

Jurnalista Lavinia Șandru a participat – duminică, 2 iulie 2023 – la Congresul Extraordinar al Partidului Liberal Democrat (PLDM) din Moldova, la Chișinău.

În cadrul ședinței s-a aprobat fuziunea Partidului Unității Naționale cu PLDM, iar fostul premier Vlad Filat a fost reales la cârma partidului.

Lavinia Șandru le-a transmis delegaților un mesaj optimist privind viitorul celor două țări.

”Dragii mei, vă aduc un gând bun din România, cealaltă țară locuită de români. Noi suntem un popor care locuiește în două țări, iar mult timp această stare nu mai poate dura. De noi depinde să o schimbăm. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Implicați-vă! Și noi cei din Partidul Umanist Social Liberal am spus asta acum două zile, când am făcut apel la România tăcută și i-am cerut să renunțe la tăcere”, a spus Lavinia Șandru, care i-a oferit lui Vlad Filat un cadou inedit.

Fostul premier al Republicii Moldova a primit un volum de istorie tipărit la Editura „Litera”, una dintre cele mai importante edituri din România, fondată de oameni din Republica Moldova.

”Lipsește doar un capitol despre reunificare României, pe care trebuie să îl scriem împreună”, i-a spus Lavinia Șandru fostului prim-ministru al Republicii Moldova.

Vlad Filat: ”Eu știu exact ce va urma după acest congres”

Delegații prezenți la ședință au votat și un manifest al PLDM, prin care a fost reiterat angajamentul pro-european și pro-România, ca unica alternativă pentru guvernarea Republicii Moldova.

”Acum cincisprezece ani și jumătate în această sală, exact în acest loc anunțam crearea PLDM. Să știți că nu întâmplător anume aici petrecem acest congres (…). Eu vreau să vă mulțumesc pentru încredere, pentru acest vot, care pe de-o parte mă onorează, dar pe de altă parte mă responsabilizează.

Eu știu exact ce va urma după acest congres. Eu știu exact ce vom face noi, dar o vom face într-o manieră foarte energică și vă asigur foarte rezultativă, așa cum am demonstrat că noi știm să facem lucrurile în Republica Moldova”, a spus Vlad Filat.


Citește și:

Eduard Hellvig, decorat de președintele Iohannis după încheierea mandatului la șefia SRI: ”În semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate”

BREAKING NEWS | Eduard Hellvig, directorul SRI, a anunțat că își încheie mandatul! LIVE TEXT: ”Este sănătos pentru democrație!” / ”Pietrificarea în funcţie nu este bună”

ULTIMA ORĂ | Omul de afaceri Puiu Popoviciu, în sfârșit liber. Curtea de Apel retrage, după 6 ani, mandatul european de arestare emis pe numele său

Clotilde Armand, acuzată că face doar ”jocuri de imagine”: ”E moț la microfon, transmite de pe scenă circul ieftin de la Primăria Sectorului 1”

EXCLUSIV | Denunț la Parchet împotriva lui Damian Matei, ”omul lui Nicușor Dan” la PMB: ”Uzurparea funcției, fals intelectual, uz de fals” (DOCUMENT)