Kate Middleton și-a ascuns urmele lăsate de tratamentul împotriva cancerului? Cum a arătat la prima apariție publică de când a anunțat că este bolnavă
Kate Middleton a avut prima apariție publică din ultimele șase luni, după ce și-a anunțat diagnosticul de cancer în luna martie. Prințesa de Wales a participat la parada „Trooping the Colour”, care îl celebrează pe rege.
Însă, după apariția prințesei, care a purtat o rochie albă de la unul dintre designerii ei preferați, Jenny Packham, împreună cu o pălărie asortată de la Philip Treacy și cercei cu perle, nu puțină lume s-a întrebat dacă și-a ascuns urmele lăsate de tratamentul împotriva cancerului și a purtat perucă.
Mai multe persoane au observat că acesta era mai întunecat decât de obicei, dar și lipsit de strălucire. Acest fapt a condus la zvonuri cum că soția prințului moștenitor ar fi purtat o perucă din cauza căderii părului, rezultată în urma chimioterapiei, scrie Radioimpuls. Ulterior, publicația El Nacional a citat-o pe stilista Annita Ruiz, care confirma că prințesa Kate a purtat într-adevăr o perucă. Mai mult, sursa a menționat că a durat mai mult de două ore pentru ca Prințesa de Wales să se machieze și să se pregătească pentru eveniment.
Noi detalii despre evoluția bolii
Apariția lui Kate la ceremonie a fost anunțată doar cu o zi înainte de aceasta, atunci când a oferit și noi detalii despre tratamentul împotriva cancerului.
Într-un mesaj emoționant postat pe pagina oficială de Instagram a prințului și prințesei de Wales, Kate spune că tratamentul ei este încă în curs și va mai continua câteva luni. „Fac progrese bune, dar, după cum știe oricine care trece prin chimioterapie, există zile bune și zile proaste. În acele zile proaste te simți slăbit, obosit și trebuie să cedezi în faţa corpului tău care se odihneşte. Dar, în zilele bune, când te simţi mai puternic, vrei să profiţi la maximum de faptul că te simţi bine”, a transmis prințesa Kate.
Sursa foto: Shutterstock