Klaus Iohannis se poziționează împotriva restricțiilor pentru persoanele nevaccinate: Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu susține introducerea unor restricții pentru persoanele nevaccinate pentru că vaccinarea trebuie să devină un act de conștientizare.
Deși i-a îndemnat pe români să se vaccineze, șeful statului a precizat că și în situația în care se vor introduce restricții, acestea nu sunt o soluție pe termen lung, pentru că nu rezolvă problema generală.
„Eu cred că este foarte important să lucrăm pe conștientizare. Nu putem să îi constrângem pe oameni să facă anumite lucruri pe care nu vor să le facă pentru că nu le înțeleg. Așa este și cu vaccinarea. Trebuie să aprofundăm, să îmbunătățim campania de vaccinare. Pandemia nu s-a terminat. De fiecare dată spun românilor să se vaccineze. Este foarte important ca să prevenim un nou val, ca să prevenim răspândirea acestui virus. Interdicții neexplicate în această etapă nu ne duc foarte departe. Chiar dacă este posibil să se introducă anumite restricții pentru persoane nevaccinate, în locuri neesențiale, asta nu rezolvă problema, rezolvă doar probleme punctuale. Problema se rezolvă prin vaccinarea în masă”, a spus Klaus Iohannis.
Șeful statului spune că nu trebuie să existe discriminări între cei vaccinați și cei nevaccinați:
„Suntem în al doilea an de pandemie. Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări. Nu putem să învingem pandemia prin discriminare. Putem să învingem pandemia prin vaccinare. Vaccinul este disponibil la liber. Am ajuns în faza de a avea puține cazuri și datorită vaccinării. Dacă vrem să rămnă așa va trebui să se ducă mult mai mulți români să se vaccineze, altefl e evident că vom avea valul patru. Valul patru este valul care se întinde între cei nevaccinați. Cei vaccinați nu fac boală cu simptome grele. Deci vaccinarea inhibă dezvoltarea bolii”.
Întrebat dacă susține obligativitatea vaccinării pentru categorii vulnerabile, pentru profesori și medici, Iohannis a spus:
„Cred că e inacceptabil ca personalul medical să nu fie vaccinat, pentru că oamenii se duc cu încredere la spital. La noi, mare parte din sistemul de sănătate se face pe banii contribuabilului, deci mă aștept să fiu tratat la spital, nu să plec bolnav. Este însă foarte complicat pentru că din varii motive medicale unii nu pot fi vaccinați. Am avut mai multe discuții cu medici, adevărul e că în jur de 90% din personalul medical e vaccinat, discuția devine mai degrabă teoretică. Cei nevaccinați sunt mai degrabă personal auxialiar. Dacă guvernul vrea să vină cu o campanie de tip premiu, loterie sau altceva, dacă dă rezultate e bine, dar să vedem la ce costuri. Toată campania de vaccinare e gratuită, dar lucrurile trebuie să rămână într-o zonă a rezonabilității”.
Europarlamentarul Rareș Bogdan a spus la Antena 3 că oamenii nu pot fi obligați să se vaccineze dacă nu vor, subliniind că asta se aplică atât în cazul personalului activ sau esențial. El mai spune că PNL va susține direcția anunțată de Parlamentul European.