Klaus Iohannis și Sebastian Burduja, vizită la compania coreeană care produce reactoarele modulare mici. Memorandum în domeniul energiei nucleare
Președintele Klaus Iohannis, ministrul de Externe, al Energiei, dar și oficiali ai producătorului român de energie nucleară au vizitat, miercuri, complexul industrial Doosan Enerbility, companie coreeană importantă în contextul proiectului centralei de la Doicești.
Delegația condusă de șeful statului la unitatea de producție a Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea, a venit la o zi după ce oficialii ambelor state au adoptat „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea” și au semnat Memorandumul de cooperare în domeniul energiei nucleare.
Contextul vizitei
Doosan Enerbility este partener și producătorul echipamentelor pentru reactoarele de mici dimensiuni ale companiei americane NuScale Power, cu care Societatea Națională Nuclearelectrica din România colaborează pentru amplasarea centralei cu reactoare modulare de mici dimensiuni de la Doicești. Vizita la producătorul coreean vine la o săptămână după ce statul, prin Ministerul Energiei, acționar majoritar la Nuclearelectrica, a amânat decizia cu privire la continuarea proiectului.
Potrivit Adminstrației Prezidențiale, în cadrul vizitei, Klaus Iohannis a vizitat capacitățile de producție ale platformei industriale, în special atelierele dedicate forjării și asamblării echipamentelor energiei nucleare.
„Președintele Klaus Iohannis a arătat că țara noastră este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaționali în dezvoltarea și implementarea tehnologiei reactoarelor modulare mici în România și la nivel internațional și a amintit în acest sens sprijinul Statelor Unite pentru acest proiect, cooperarea internațională fiind esențială pentru punerea în aplicare a tehnologiilor inovatoare care conduc la reducerea emisiilor de dioxid de carbon și la asigurarea securității energetice. Președintele României a subliniat, de asemenea, rolul important pe care îl are industria, prin dezvoltarea și fabricarea de tehnologii verzi, în decarbonizare, creșterea economică durabilă și crearea de locuri de muncă”, a transmis Palatul Cotroceni.
Conform sursei citate, parteneriatul Strategic România – Republica Coreea acordă o importanță deosebită cooperării în domeniul tranziției climatice prin participarea în proiecte energetice comune centrate pe tehnologii pentru energia nucleară, energia regenerabilă și hidrogen.
„Totodată, România și Coreea de Sud și-au intensificat în ultima perioadă cooperarea în domeniul energiei nucleare prin proiecte care vizează atât centrala de la Cernavodă, cât și reactoarele modulare mici”, a comunicat Administrația Prezidențială.
În cadrul discuțiilor cu reprezentanții Doosan Enerbility, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul României de a juca un rol important pe lanțurile de valoare globale prin dezvoltarea în țara noastră a unor structuri industriale pentru producția și mentenanța tehnologiilor esențiale în tranziția verde. Totodată, Președintele României a accentuat potențialul pe care îl are țara noastră în acest sens, în special în privința tehnologiile nucleare.
Complexul industrial de 4 milioane de metri pătrați de la Changwon este specializat în dezvoltarea și manufactura unor tehnologii esențiale pentru tranziția verde. Cu o tradiție solidă în domeniul tehnologiei nucleare, Doosan Enerbility este un actor important și în ceea ce privește hidrogenul sau energia eoliană.
Interes pentru a finanța proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești
Memorandumul de Înțelegere vizează cooperarea în domeniul nuclear, inclusiv îmbunătățirea echipamentelor nucleare, echipamente de securitate, combustibil nuclear, reactoare modulare mici (SMR) și gestionarea deșeurilor radioactive, au transmis reprezentanții Ministerului Energiei.
„Cei doi miniștrii responsabili cu domeniul Energiei au discutat despre politicile energetice și au decis să extindă cooperarea pentru dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă și a lanțului de aprovizionare cu combustibil”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.
Conform sursei citate, Republica Coreea, prin Ministerul Comerțului, Industriei și Energiei, intenționează să ofere un sprijin puternic industriei centralelor nuclearo-electrice în ceea ce privește retehnologizarea, furnizarea de combustibil nuclear, serviciile de întreținere și management, iar construirea și operarea reactoarelor modulare mici va asigura energie curată, fără emisii.
„Acest memorandum întărește parteneriatul dintre România și Republica Coreea. Principala dimensiune a acestei colaborări o reprezintă domeniul energetic, prin mai multe proiecte precum: retehnologizarea Unității 1 de la CNE Cernavodă și construirea primei instalații de detritiere din Europa și a treia din lume. Instalația va oferi României șansa de a deveni un centru european pentru producția și exportul de tritiu, combustibil candidat pentru viitoarele reactoare bazate pe fuziune nucleară. Partenerii coreeni ne oferă prin acest parteneriat experiența acumulată în domeniul energetic nuclear, seriozitate și compețență”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit Ministerului Energiei, cooperarea dintre România și Coreea de Sud în domeniul energiei nucleare s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, în principal prin interesul coreean în proiectele nucleare din România.
„Republica Coreea se află printre statele care și-au manifestat interesul de a finanța proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești. România este admirată pentru curajul asumării tehnologiei SMR, fiind printre statele europene care au șansa să găzduiască energia viitorului. Prin experiența și tradiția sa, Republica Coreea poate avea o contribuție semnificativă la dezvoltarea unor proiecte energetice majore din România și la dialogul internațional asupra tematicii securității energetice și proiectelor de diversificare a aprovizionării cu resurse energetice”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.
Traseul proiectului de la Doicești
În urmă cu doi ani, pe 27 aprilie 2022, ministrul Energiei de la acea vreme, Virgil Popescu, saluta parteneriatul dintre cele două companii și preciza că Doosan Enerbility va demara producția.
„Cei de la NuScale au anunțat că anul acesta încep procesul de fabricare a componentelor reactoarelor. Doosan Enerbility urmează să înceapă producția de echipamente principale pentru reactoarele modulare mici (SMR) NuScale, în baza unui acord semnat zilele acestea. Salut încheierea acestui nou parteneriat, prin care, implicit, și România își va asigura inclusiv securitatea energetică”, a precizat atunci Virgil Popescu.
În noiembrie 2020, directorul executiv al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, şi preşedintele şi directorul general al NuScale Power, John Hopkins, au semnat, la Glasgow, acordul pe baza căruia cele două companii vor coopera pentru construcţia unui reactor nuclear modular de mici dimensiuni (Small Modular Reactor – SMR) în România. Semnarea documentelor a avut loc după ce Administraţia SUA a anunţat că firma americană NuScale Power va construi în România un reactor nuclear modular de mici dimensiuni În septembrie 2020, compania NuScale Power a primit autorizarea în SUA pentru minireactorul său nuclear.
Între timp, proiectul-pilot, din SUA, al NuScale a căzut, în noiembrie 2023, din cauza unor probleme de finanțare, lăsând astfel România în poziția de a fi primul stat din lume în care ar putea să fie amplasate aceste reactoare, la amplasamentul unei foste centrale de cărbune din Doicești, Dâmbovița, ales de compania de proiect, RoPower, înființată de Nuclearelectrica și compania privată Nova Power & Gas.
Ministerul Energiei a transmis anul trecut, ca și în prezent că România își menține încrederea în tehnologiile SMR, care sunt complementare tehnologiilor reactoarelor la scară largă în ceea ce privește modularitatea și flexibilitatea.
Centrala electrică de la Doicești, un proiect cu șase module și o putere instalată de 462 Mwe, se estimează că va asigura aproximativ 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție și va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.
Și reprezentanții RoPower Nuclear au confimat pentru Gândul participarea la vizita de lucru organizată de compania coreeană Doosan Enerbility, cu scopul de a urmări liniile de producție a componentelor SMR, în contextul dezvoltării proiectului cu reactoare modulare mici de la Doicești.
Citiți și: