La ce oră e bine sa bei CAFEAUA. Care sunt explicațiile specialiștilor
Specialiștii au explicat care este momentul ideal al zilei pentru a bea cafea și mai ales de ce. Explicaţia este legată de nivelul hormonului cortizon, care, după ce atinge apogeul între ora 8.00 şi 9.00 dimineaţa, începe uşor să scadă spre sfârşitul dimineţii.
În cazul în care cafeaua este băută la primele ore ale dimineţii, când nivelul de cortizon este mare, cafeina interacţionează cu acest hormon, iar organismul dezvoltă rezistenţă la cafeină, care nu îşi va mai face efectul, informează dailymail.co.uk.
Neurologul Steven Miller a arătat că oamenii care beau cafea atunci când nivelurile de cortizon sunt crescute – între ora 8.00 şi 9.00 dimineaţa – dezvoltă toleranţă la cafeină, datorită căreia vor simţi nevoia să crească doza.
Prin urmare, oamenii beneficiază cel mai mult de pe urma cafeinei după ce nivelul de cortizon începe să scadă, cafeaua stimulând producerea de cortizon, iar faptul că nu interacţionează cu nivelurile crescute ale hormonului împiedică organismul să dezvolte toleranţa la cafeină.
Nivelurile de cortizon mai cresc la prânz şi între ora 5.30 şi 6.30 după-amiază, ceea ce înseamnă că oamenii nu ar trebui să bea cafea în aceste intervale.
„Producţia de cortizon este strâns legată de nivelul de vigilenţă, iar cortizonul are niveluri maxime (…) între ora 8.00 şi 9.00, în medie. Unul dintre principiile-cheie ale famacologiei este folosirea unui medicament când avem nevoie de el. Altfel, vom dezvolta toleranţă la un medicament administrat în aceeaşi doză”, explică Steven Miller.
Cu toate acestea, nivelurile de cortizon pot varia în decursul zilei, de la o persoană la alta. În cazul celor care se trezesc foarte devreme, nivelurile de cortizol scad mai repede decât în cazul celor care se trezesc mai târziu, astfel încât şi orele pentru băut cafeaua diferă de la o persoană la alta.