Prima pagină » Diverse » Laurențiu Țăranu, Port Shipping & Engineering: Criza de pe piața muncii se amplifică

Laurențiu Țăranu, Port Shipping & Engineering: Criza de pe piața muncii se amplifică

Laurențiu Țăranu, Port Shipping & Engineering: Criza de pe piața muncii se amplifică
Laurențiu Țăranu, Port Shipping & Engineering: Criza de pe piața muncii se amplifică

Laurențiu Țăranu, CEO al Port Shipping & Engineering, susține că piața muncii se va confrunta pe viitor cu o amplificare a crizei forței de muncă, „iar firmele vor duce un adevărat război pentru racolarea de angajați experimentați”.

Potrivit acestuia, problemele în ceea ce privește recrutarea de personal s-au amplificat în ultima vreme, inclusiv în ceea ce privește angajații fără experiență.

„Problemele de recrutare au trecut de mult de nivelul de management și s-au accentuat inclusivîn zona de entry level. Singura soluție viabilă pe care mediul de afaceri o are la îndemână este investiția în profesionalizarea tinerilor. Prin traininguri, specializări, prin programe de pregătire profesională, studii de practică încă din licee. Doar astfel vom reuși să maximizăm șansele de a avea specialiști într-un mediu în care să fie apreciați și să devină piese esențiale în angrenajul economic’’, spune acesta într-un interviu acordat Q Magazine.

Laurențiu Țăranu: Tinerii trebuie formați încă de pe băncile școlii

Potrivit acestuia, mediul de afaceri a ajuns la concluzia că este important să investească în tineri încă din perioada în care aceștia sunt în școli, cu scopul de a-i ajuta să se integreze mai ușor pe piața muncii.

„Cred că mediul de afaceri a înțeles că este nevoie de a investi în tineri pentru ca aceștia să își dezvolte mai mult abilitățile profesionale, capacitatea de a te adapta schimbării, pentru a-și spori șansele de a progresa în carieră și nu numai. Noi ne-am propus să schimbăm mentalități! Fiecare tânăr trebuie să își descopere vocația, iar părinții trebuie să-I susțină să-și urmeze calea profesională” a explicat Laurențiu Țăranu. El a punctat nevoia de a gândi dincolo de prezent și de a anticipa evoluțiile viitoare. „Riscăm ca peste 10 ani să nu mai avem în România forță de muncă. Vom fi nevoiți să importăm muncitori care nu vor corespunde din punct de vedere al profesionalismului, nu vor reuși să se adapteze societății noastre, iar cel mai mult vor avea de suferit companiile, cele care contribuie la bunăstarea economică. Școlile profesionale, cele de meserii și învățământul dual trebuie să reprezinte o prioritate națională pentru a anticipa evoluțiile viitoare. Trebuie să pregătim astăzi tinerii care să lucreze în companiile din România viitorului”, a concluzionat acesta.

Este nevoie de o formare continuă a tinerilor în vederea adaptării acestora la dinamica pieței muncii, rolul major revenind agenților economici prin susținerea de stagii de practică care să vină în ajutorul tinerei generații.

Un astfel de exemplu este cel al Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia, unde firma PSE Electric Prest, parte a Grupului Port Shipping & Engineering (PSE) a încheiat o colaborare cu liceul, prin care 15 elevi din clasa a XI a pot să efectueze stagiul de practică în cadrul companiei, ca parte integrată din echipă, unde pot desfășura activități practice sub stricta supraveghere a profesioniștilor.

Laurențiu Țăranu, CEO PSE, spune că „încurajează și susține derularea unui astfel de proiect în licee și în școlile profesionale pentru că, doar astfel, putem să oferim o șansă tinerilor care doresc să învețe o meserie.”