Legea privind carantinarea intră la vot final miercuri. Ministrul Sănătății: ”Asimptomaticii vor avea o evaluare de 48 de ore/ Cine nu stă în carantină va suporta niște sancțiuni”
Principalele modificări la proiectul de lege, agreate de partide, potrivit spuselor lui Nelu Tătaru:
- Internarea asimptomaticilor, cu evaluare, de maximum 48 de ore şi decizia de izolare la domiciliu pentru 14 zile, prevedere asupra căreia s-ar fi ajuns la un acord. PSD ceruse că cei care nu au simptome să poată decide să refuze internarea şi să stea izolaţi la domiciliu.
- Carantină la graniţă rămâne pentru persoanele care vin din zonele roşii, cu posibilitatea de a contesta în instanţă acest lucru, un acord realizat, care va impune că cei care vin din zonele roşii de focar să stea 14 zile în carantină, potrivit amendamentului. Acestea pot stă în carantină instituționalizată sau la domiciliu, însă dacă părăsesc locul de carantinare vor fi nevoiți să plătească costurile.
- Detaşarea medicilor – se merge gradual, de la detaşare voluntară, iar acolo unde nu vor fi cadre se vor face şi detaşări nevoluntare, cu plata unor indemnizaţii şi asigurarea cazării şi diurnei.
- Medicul curant va avea posibilitatea de a-şi susţine diagnosticul pus.
- DSP va da actul administrativ după cele 48 de ore de evaluare în spital.
- Persoanele infectate simptomatice vor fi internate în spital, cu posibilitatea externării la ameliorarea simptomelor.
- Carantină bunurilor se va face pentru dezinfecţie. Se menţine carantină prelungită, până se face neutralizarea naturală, apoi bunurile se restituie. Amendamentul privind carantinarea bunurilor personale infectate a fost eliminat din proiectul Legii carantinarii, la cererea PSD.
- Minorii vor rămâne în custodia familiei, până la gradul 4, dacă părinţii sunt bolnavi. Un alt amendament se referă la situaţia minorilor, care vor trece sub ocrotire temporară a statului numai pe durata în care rămân fără supraveghere și fără îngrijire
- Pacienţii vot putea refuză tratamentul, pe propria răspundere.
Ministrul Sănătății a anunțat că pacienții asimptimatici vor ajunge la spital pentu 48 de ore:
”Asimptomaticii vor avea o evaluare de 48 de ore. Fiecare pacient va beneficia de o evaluare clinică, biologică de 48 de ore. Pentru cei simptomatici se va prelungi măsura internării până la vindecare sau până la momentul în care devin asiptomatici”, a spus Nelu Tătaru, după mai bine de șase ore petrecute la dezbaterile în comisia din Senat.
În ceea ce privește carantinarea persoanelor care vin din zona roșie, ministrul Sănătății a declarat:
”Cine nu stă în carantină va suportă niște sancțiuni. Dacă vor infectă pe cineva, vor suportă consecințele Codului Penal. Bunurile carantinate vor fi dezinfectate. Acolo unde nu se poate face dezinfectarea, se va păstra bunul până când va trece pericolul pe cale naturală. Cei care aplică amenzile sunt aceiași din Legea 55. Vom avea stare de alertă, în continuare, cât va fi nevoie că să oferim protecție cetățenilor României”, a declarat Nelu Tătar
Referitor la detașarea medicilor, ministrul Sănătății a spus că se merge gradual, de la o detaşare voluntară, la detaşări ”nevoluntare”, iar secretarul de stat, Raed Arafat, a specificat că este necesară o indemnizație în acest sens, fiind nevoie că cadrele medicale să fie sprijinite.
“Indemnizaţia de detaşare consider că este un lucru foarte important. Cum o să o numim, o să fie discutat când dezbatem, dar este clar că acela care se detaşează trebuie să aibă o indemnizaţie într-o anumită limită care să spună că acoperă pentru el acest efort pe care l-a făcut, că el e voluntar sau că este, la ordin, nevoluntar, această indemnizaţie trebuie să fie dată pentru persoană respectivă, plus asigurarea cazării, mesei, transportul pentru el, pentru că persoană respectivă nu trebuie să piardă nimic, de fapt, ci doar să fie sprijinită să facă misiunea ei”, a explicat Arafat, în cadrul dezbaterilor la proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.