Institutele şi serviciile de medicină legală vor avea aparatură pentru substanţe PSIHOACTIVE, promite Rafila

Publicat: 31/07/2024, 21:54
Actualizat: 31/07/2024, 22:10

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că, până la finalul acestui an, toate institutele regionale şi serviciile judeţene de medicină legală vor beneficia de aparatură pentru testarea şoferilor suspectaţi că au consumat substanţe psihoactive înainte de a urca la volan. Alexandru Rafila a explicat şi care sunt substanţele farmaceutice care pot da teste pozitive.

”Testarea are doi paşi: o testare calitativă, care spune: da sau nu, este sau nu este drog, şi o testare mai laborioasă, care poate să depăşească 72 de ore, e vorba despre testarea cantitativă. Şi atunci, nu se pune problema că testele nu sunt bune, orice test poate să dea şi un rezultat fals-pozitiv, dar asta e o probabilitate destul de mică”, a explicat, miercuri seară, la Antena 3, ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a precizat că, până la finalul acestui an, vor exista, în toate cele 42 de institute de medicină legală şi servicii de medicină legală din teritoriu aparate pentru ”o testare unitară la nivelul întregii ţări”.

Medicamentele care pot dat rezultate fals pozitive

Medicul a explicat şi care sunt medicamentele care pot da rezultate pozitive la testele rapide pentru depistarea drogurilor.
”Nu e vorba de Paracetamol sau de Antinevralgic sau de Aspirină, e vorba de medicamentele care conţin codeină. Codeina este un derivat de morfină, ca să înţelegem de ce discutăm de un astfel de preparat. Există diverse combinaţii care conţin codeina. Există două liste: o listă de substanţe interzise (…) şi care pot să altereze capacitatea de a conduce vehicule şi cea de-a doua este listă de substanţe care se găsesc în mod obişnuit în diverse preparate farmaceutice şi e bine ca lumea să fie avertizată că acele substanţe ar putea să dea un test pozitiv. La Ibuprofen, când se face testul la IML, nu mai este testul pozitiv”, a mai explicat ministrul.
Rafila a arătat că nu medicii legişti, ci biochimiştii şi biologii din Serviciile de Medicină Legală realizează testele pentru depistarea drogurilor din probele biologice.
Rafila a menţionat că, înainte de adoptarea celei de-a doua Ordonanţe de Urgenţă care reglementează aceste aspecte, specialişti din Ministerul Sănătăţii ”au lucrat foarte bine” cu cei ai Poliţiei pentru corectarea ”impreciziei” din prima ordonanţă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”