Locul din România în care bărbații au câte 4 neveste. „Dacă are părul blond, e mai scumpă!”
În România există o localitate în care bărbații pot avea și câte patru neveste. Chiar dacă poate părea o glumă, nu este și aici lucrurile se petrec întocmai. Între zonele cu obiceiuri mai aparte din țară, Bendea, din județul Tulcea, este în fruntea listei.
Aici, în acest cartier al municipiului Tulcea, femeile trebuie să fie cumpărate de pețitorii lor, iar prețul variază în funcție de aspectul fizic.
Bendea, locul în care verișorii primari se căsătoresc!
În cartierul Bendea locuiesc aproximativ 1500 de oameni. Aici e singura zonă din România în care bărbații au mai multe soții și trăiesc după obiceiurile musulmane. De exemplu, nu doar căsătoria cu mai multe femei este permisă, ci și cea între verișorii primari! Și, dacă tot vorbim despre obiceiuri bizare, în Bendea sunt case în care stau și câte 50 de persoane! Dintre aceștia, mai bine de două treimi sunt, de obicei, copii.
Revenind la achiziția de neveste. În cartierul din Tulcea, prețul pe care bărbații îl plătesc pentru o tânără domnișoară variază între 10.000 și 30.000 de euro. Diferența este dată de frumusețea fetelor. Cele mai scumpe sunt cele care au părul blond, culoare asociată cu aurul. Ca urmare, mulți bărbați încă mai cred că vor avea parte de bogăție dacă se căsătoresc cu o femeie blondă.
Cu pețitul și negociatul se ocupă tații de băieți, care aleargă prin comunitate după cele mai frumoase copile. Da, viitoarele nurori sunt minore vândute de părinții lor, după cum „impune” tradiția! În Bendea, adolescentele „gata de măritat” se vând la vârste foarte fragede, iar la 16 ani unele sunt deja considerate „bătrâne”.
Locuitorii din cartierul tulcean Bendea nu au locuri de muncă. După căsătoria tinerilor, fetele devin casnice și fac copii, iar familia se întreține din alocațiile celor mici.