Prima pagină » Diverse » LUPTĂ. Ministrul Culturii o contrazice pe Gabriela Firea: „Refuz să cred că este adevărat pentru că e o ilegalitate”. Mărul discoridiei: Redeschiderea spectacolelor de teatru

LUPTĂ. Ministrul Culturii o contrazice pe Gabriela Firea: „Refuz să cred că este adevărat pentru că e o ilegalitate”. Mărul discoridiei: Redeschiderea spectacolelor de teatru

LUPTĂ. Ministrul Culturii o contrazice pe Gabriela Firea: „Refuz să cred că este adevărat pentru că e o ilegalitate”. Mărul discoridiei: Redeschiderea spectacolelor de teatru

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat sâmbătă că Guvernul nu a decis reluarea spectacolelor în spații închise.

„Categoric, nu, în acest moment. Nu am fost informați. Abia acum lucrăm pentru a elabora ordinul comun cu Ministerul Sănătății, ca de săptămâna viitoare să înceapă repetițiile în spațiul închis. Refuz să cred că e adevărat pentru că e o ilegalitate. Fac apel la managerii instituțiilor din subordinea primăriilor să nu se lase târâți în comiterea unei ilegalități. Până la urmă, dânșii vor fi factorii răspunzători”, a spus ministrul la Digi 24.

„Orice nouă normă de reluare a activității în domeniul cultural se poate face doar în baza ordinului comun semnat de ministrul Culturii și Sănătății. Orice reluare a activității în afara acestor norme reprezintă în mod cert o ilegalitate”, a adăugat Gheorghiu.

GCS: „Descurajăm astfel de inițiative care riscă să pună în pericol viața și sănătatea comunităților locale”

Și Grupul de Comunicare Strategică a reacționat la anunțul Gabrielei Firea:

„Potrivit normativelor în vigoare, spectacolele se pot desfășura doar în aer liber, cu participarea a maximum 500 de persoane, cu respectarea regulilor de distanță și de protecție sanitară. Deocamdată, sunt interzise spectacolele desfășurate în spații închise.

În aceste condiții, descurajăm astfel de inițiative care riscă să pună în pericol viața și sănătatea comunităților locale, fiind pasibile de sancțiuni contravenționale sau penale. Facem apel la responsabilitatea managerilor teatrelor din București să nu transpună în fapt o astfel de decizie a primarului general al municipiului București”, se arată într-un comunicat de presă.

GCS: „Primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare”

„Primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare, iar în cazul în care acest lucru se va întâmpla prefectul municipiului București va acționa pentru suspendarea unei astfel de hotărâri”, mai arată GCS.

Gabriela Firea a anunțat sâmbătă că teatrele din București se vor deschide de luni, 15 iunie.

„Din 15 iunie, teatrele şi instituţiile de spectacole administrate de Primăria Capitalei se redeschid pentru public. Cultura este esenţială pentru viaţa unui oraş, aşa că am decis, împreună cu managerii teatrelor din Bucureşti, reluarea treptată a spectacolelor cu public, acest anunţ fiind aşteptat de sute de artişti şi mii de bucureşteni. Bucureştiul are la dispoziţie, pentru desfăşurarea activităţilor culturale, peste 10.000 de locuri în sălile de spectacol, iar criza sanitară a blocat accesul publicului la reprezentaţiile teatrelor”, a precizat Firea într-o postare pe Facebook.

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele