MAE nu are informații despre cetățeni români afectați de explozia din Beirut. Care e starea personalului și a clădirii Ambasadei României în Liban
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin Ambasada României în Liban, a anunțat – prin intermediul unui comunicat – că s-a autosesizat în urma exploziilor produse în seara zilei de 4 august în zona portuară a orașului Beirut și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații cu privire la cetățenia și identitatea eventualelor persoane afectate.
Astfel, MAE precizează că imobilul Ambasadei României la Beirut a suferit avarii minore, după explozia puternică din Beirut, iar personalul misiunii diplomatice este în afara oricărui pericol.
Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat ambasada cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență consulară.
MAE precizează că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: 00961 5 924 849, 00961 5 920 432, 00961 5 920 452, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: 00961 76 775 503.
Ambasada României la Beirut continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune, potrivit sursei citate.
Cel mai recent bilanț anunță cel puțin 50 de morți și aproape 3.000 de răniți, după explozia de proporții care a avut loc astăzi în Beirut, capitala Libanului, deflagrație care s-ar fi simțit până în Cipru la peste 200 km depărtare.