Magda Bistriceanu: ”Proști nu sunt cei care cer, ci ăia care dau!”
Românii care au dorit să amplaseze un cearșaf la malul mării, într-o zonă considerată ”exclusivistă”, au avut surpriza să constate că trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 200 de lei.
Suma reprezintă un tarif mai mare decât cel perceput pentru închirierea a două șezlonguri, ceea ce a dus la un val de discuții ”aprinse” în mediul online.
Reprezentanții complexului respectiv și-au justificat decizia prin aceea că toți clienții pe care îi au își doresc intimitate, iar cei care vin cu cearșafurile se așază chiar în fața primului rând de umbrele.
Magda Bistriceanu: ”Ăsta e unul dintre motivele pentru care romanii preferă plajele din Grecia și Bulgaria”
Magda Bistriceanu a comentat această informație pe pagina sa de socializare, trăgând și concluzia că acesta – printre altele – ar fi unul dintre motivele pentru care mulți români ar prefera să aleagă alte destinații pentru concediu, nu România.
”După ce în spațiul public a apărut informația că în Zona Mamaia Nord se cere o taxă de 200 de lei pentru amplasarea unui cearşaf la malul mării, tariful fiind mai mare decât cel pentru închirierea a două şezlonguri. Reprezentantii complexului susţin că acesta este unul «exclusivist», unde rezidenţii sunt în special medici şi avocaţi care vor intimitate. Ei justifică taxa prin dorinţa de a «descuraja comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele».
Deci, ei nu vor taxa, dar cei care vin la plaja își doresc sa dea 200 de lei pentru intimitate! Asta e unul dintre motivele pentru care romanii preferă plajele din Grecia și Bulgaria, hoția!”, a notat Magda Bistriceanu pe Facebook.
”Proști nu sunt cei care cer, ci ăia care dau! Sper ca cineva sa se sesizeze și sa le retragă licența! Aviz autorităților!”
Magda Bistriceanu
Citește și:
- Eugen Tomac: ”Stalin e mândru, probabil, de urmașul său Putin!”
- EXCLUSIV | DNA anchetează cum s-au făcut angajările în funcții de conducere și de execuție pentru Magistrala 5 de metrou. Compania a fost obligată să predea toate documentele cerute de procurori
- EXCLUSIV | DNA anchetează înstrăinarea complexului Astoria Snagov. Corpul de control al ministrului Transporturilor a descoperit nereguli și indicii ale unor infracțiuni (SURSE)
- ”Mâna dreaptă a lui Putin” acuză Japonia: ”Activează aspirațiile revanșiste pentru Insulele Kurile”
- Alexei Navalnîi, după ce apelurile telefonice i-au fost restricționate: ”Ce oameni hilar de vicleni sunt la Kremlin, își imaginează că sunt regii înșelăciunii”