Mai ții minte moneda de 100 de lei din 1993? Una singură se vinde acum cu 2.000 de lei în Marketplace
Mulți români găsesc prin casă monede vechi și cred că vor face o afacere din vânzarea lor pe internet. Din păcate, nu orice bănuț este valoros, mai ales dacă anul de circulație este relativ recent.
Un bărbat din București vrea să obțină 2.000 de lei pe o monedă de 100 de lei din anul 1993, cu chipul domnitorului Mihai Viteazul pe verso. Anunțul este postat pe Facebook Marketplace.
Foto: Facebook Marketplace
Se pare că el nu este singurul care crede că monedele din anii 1990-1995 au valoare inestimabilă.
Un alt utilizator vinde, pe OLX, o colecție de monede, la prețuri absolut exorbitante spre ridicole.
-o monedă 50 lei A. L. Cuza 1992: 220000 neg
-2 monede 100 lei Mihai Viteazu 1992 : 10 000 lei!/buc neg
-4 monede 100 lei Mihai Viteazu 1993: 100 000 lei/buc neg
-7 monede 100 lei Mihai Viteazu 1994: 90 000lei/ buc neg
-o monedă 100 lei Mihai Viteazu 1995: 70 000 lei neg
– 13 monede 500 lei eclipsă 1999: 1300 lei/ buc
În comparație, pe okazii.ro, o colecție de 25 de monede cu Mihai Viteazul poate fi cumpărată cu… 80 de lei.
Un alt exemplu este cel al unei monede de 100 de lei cu Regele Mihai, din 1943, vândută cu 450 de lei.
Andrei din Cluj a cumpărat o monedă veche de pe OLX, pe care a dat 180 de lei. Atenție la țepe!
Un tânăr din Cluj a cumpărat o monedă veche de pe OLX, pe care a dat 180 de lei. De fapt, acesta a primit un ban care nu are nicio valoare.
„În data de 10 februarie am fost înșelat de vânzătorul Axel de pe Olx, în speță domnul Baltag Marius Daniel. Acesta mi-a vândut un Thaler german găurit de argint, cu suma de 180 lei, după cum se va vedea în dovezile atașate.
În aceeași zi, după ce mi-a vândut mie moneda, acesta a mai vândut aceeași monedă pe un grup de Facebook domnului D. Ionel. Atât eu cât și domnul Drăgan am primit în locul Thaler-ului o monedă de 100 lei cu Mihai Viteazul. După ce domnul Ionel a făcut plângere la poliție, iar agentul responsabil din localitatea respectivă l-a contactat pe vânzător, i-a returnat acestuia banii, dar mie nu, deoarece polițistul responsabil de plângerea mea nu l-a contactat”, a povestit Andrei.