Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost într-o scurtă vizită în România Într-o postare pe o rețea de socializare, Maia Sandu a postat o fotografie, menționând că se află duminică pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf din România, la 2.533 metri.
„Îmi place mișcarea în aer liber. Mai ales la munte!”, a scris Maia Sandu pe contul personal de Instagram.
View this post on Instagram
Vârful Moldoveanu este vârful muntos cel mai înalt din România, situat în Masivul Făgăraș, județul Argeș. Altitudinea sa este 2544 metri.
Din cauza piscurilor montane din jurul său, majoritatea de peste 2.400 de metri, vârful Moldoveanu este vizibil doar de pe creasta Făgărașului sau din aer, spre deosebire de multe din principalele vârfuri ale lanțului făgărășan, care sunt vizibile și din Depresiunea Făgărașului.
Fotografia a strâns numeroase comentarii pozitive.
”Câtă mândrie să avem un asemenea președinte. Vă iubim”, a comentat o persoană.
Pe 23 iulie, Maia Sandu a avut o întrevedere cu ministrul de externe, Bogdan Aurescu, în cadrul unei vizite oficiale efectuate de reprezentantul României la Chișinău.