Mihaela BILIC, despre cum să alegi corect fructele din magazin. „Există două mari categorii”
Alegerea fructelor nu este întotdeauna ceva ușor și asta în principal din cauza calității pe care o regăsim în magazine. Reputatul medic nutriționist Mihaela Bilic dezvăluie la ce să ne uităm prima dată când cumpărăm fructe.
Trebuie să ținem cont de asta când alegem fructele, altfel riscăm să nu punem în coș cele mai bune produse.
Ce fructele climaterice
Din păcate, puțini români sunt atenți la detalii când merg la cumpărături. Însă, de cele mai multe ori, tocmai acestea fac diferența între un produs de calitate și unul care trebuie evitat.
Mihaela Bilic, un medic nutriționist foarte apreciat, vine constant cu sfaturi utile pentru o viață sănătoasă. Acum, ea a abordat un subiect foarte important.
Cum să alegi corect fructele este o provocare, un test pe care mulți români îl pică.
Fructele diferă între ele nu doar ca aspect, ci și din punct de vedere al conținutului nutritiv. Chiar dacă pot arăta bine, nu înseamnă că mai au proprietățile de care noi avem atâta nevoie.
Într-o postare pe Facebook, Mihaela Bilic arată care sunt diferențele dintre fructele climacterice și non-climacterice. În primul rând, fructele climaterice se coc și după ce au fost culese. Celelalte, în schimb, trebuie culese doar în momentul în care s-au copt.
„În funcție de mecanismul de maturare, există 2 mari categorii.
Sunt fructe climacterice, care se coc și după ce au fost culese; ele au capacitatea de a sintetiza etilen, un gaz responsabil de modificările de culoare, textură și gust. Aceste fructe posedă un mecanism de auto-coacere, deci nu contează dacă sunt culese verzi, în câteva zile vor fi perfecte pentru consum, chiar dacă au stat la noi în cămară.
Sunt fructe non-climacterice, care trebuie culese doar în momentul în care au atins un grad complet de maturare; ele nu mai pot evolua, nu au autonomie de coacere, iar păstrarea nu duce decât la stricarea lor”, scrie pe Facebook Mihaela Bilic.
Bananele verzi, o problemă?
În sfatul său, Mihaela Bilic insistă că trebuie să fim atenți la detalii atunci când alegem fructe.
De exemplu, cei care vor cireșe și/ sau căpșuni, trebuie să le cumpere doar atunci când sunt foarte bine coapte. Zmeura, pepenele sau portocalele se mai coc doar dacă stau la căldură sau în contact direct cu Soarele.
În schimb, bananele, merele, chiar și perele pot fi cumpărate verzi, aceste fructe urmând să coacă acasă, în coș.
Dacă ții cont de aceste detalii, vei alege corect fructele din magazine.
„Concluzia? Dacă vă plac cireșele sau căpșunile coapte, atunci cumpărați-le deja bine coapte. Ananasul, castraveții, zmeura, pepenele, mandarinele, lămâile și portocalele nu se mai coc ulterior culesului, chiar dacă le ținem la căldură și la soare.
Cât despre banane, roșii, caise, piersici, prune, mere și pere, le puteți cumpăra mai verzi, fiecare zi de păstrare le ajută să fie și mai coapte, mai dulci și mai hrănitoare.
Acum mai rămâne doar să hotărâți care vă sunt preferințele personale – unora le plac fructele bine coapte, moi și zemoase, iar alții le vor mai verzi, acrișoare și ferme.
Nu că aș vrea să vă influențez, dar cu cât sunt mai coapte, cu atât au mai mult zahăr…deci îngrașă mai tare!!”, mai precizează medicul nutriționist Mihaela Bilic.