Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat la Gândul Live că măsura introducerii Bac-ului a fost luată pentru că mulți dintre elevii care nu au luat examenul în ultimii trei ani nu și-au găsit un loc de muncă.
VEZI AICI VIDEO CU DECLARAȚIILE ECATERINEI ANDRONESCU.
Elevii care vor alege BAC-ul profesional vor urma în mod obligatoriu disciplina de educație antreprenorială în liceu. Iar cu diploma obținută în urma examenului de maturitate de tip profesional nu vor avea acces în universități.
„Măsura se va aplica categoric și universităților particulare. Ordonanța de urgență prevede clar că se aplică învățământului superior”, a precizat ministrul.
Ecaterina Andronescu a spus că pe diploma de BAC a elevilor care aleg examenul de profesional va scrie BAC profesional. Ministrul educației a precizat că diploma de bac profesional va fi lăsată deschisă și dacă elevul va dori să-și continue studiile și să dea diferența pentru examenul de BAC național , atunci el își poate echivala diploma de examen.
Ecaterina Andronescu a declarat că și anul viitor camerele de luat vederi vor fi menținute în sălile de examen de la BAC.