Actrița Meryl Streep, 75 de ani, a trecut prin momente de panică și a scăpat cu greu din incendiile din Los Angeles, care au ucis 28 de persoane și au distrus peste 16.000 de case, la începutul acestei luni, notează The Guardian.
Într-un articol pentru revista New York, nepotul legendarei actrițe, Abe Streep, a declarat despre mătușa sa că este un exemplu de curaj și forță, asemenea tuturor celorlalți locuitori ai Los Angelesului, a căror viață a fost în pericol în timpul incendiilor devastatoare, de la începutul lunii ianuarie. M
Meryl Streep, câștigătoare a premiului Oscar, a primit ordin de evacuare pe 8 ianuarie, a doua zi după declanșarea incendiilor din Palisades și Eaton, dar, în timp ce încerca să părăsească zona, alea fusese blocată de un copac imens care se prăbușise.
„Hotărâtă să se salveze, celebra actriță a împrumutat o unealtă de tăiat sârmă de la un vecin, a făcut o gaură de mărimea unei mașini în gardul pe care îl împărțea cu vecinii de cealaltă parte și a condus prin curtea lor pentru a scăpa.”
Streep deține o casă în Pasadena, aproape de incendiul Eaton.
Împreună, cele două mari incendii incendii au afectat 152 de kilometri pătrați, o suprafață mai mare decât cea a Parisului sau de aproape trei ori dimensiunea Manhattanului. O serie de incendii mai mici din sudul Californiei au fost controlate complet sau în mare parte.
Cel puțin 12.000 de structuri, multe dintre ele case, au fost distruse sau avariate.
Oficialii din Los Angeles au spus că unii oameni din zonele de evacuare vor fi lăsați să se întoarcă acasă în mai puțin de o săptămână, dar pentru alții ar putea dura mai mult, deoarece forțele de intervenție încearcă încă să recupereze și să identifice rămășițele umane carbonizate.
Casele deteriorate sau distruse sunt încărcate cu materiale periculoase, care trebuie îndepărtate de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA înainte ca agențiile locale să poată ridica resturile și să repornească utilitățile, mai arată sursa citată.
FOTO: Profimedia
Citește și: