Motivul pentru care Brad PITT apare mâncând în toate filmele în care a jucat. Singura excepție este „Fight Club”
Brad Pitt, unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollwood, apare mâncând în aproape toate filmele pe care le-a făcut. Există o singură excepție, „Fight Club”, dar și pentru aceasta este o explicație.
De ce mănâncă Brad Pitt în mai toate filmele în care joacă?
Răspunsul l-a dat chiar el și cu siguranță vă va surprinde.
Pitt, acest „ Laurence Olivier al mâncării”
O fi Brad Pitt o vedetă de cinema, un star hollywoodian cu un corp de invidiat, dar în același timp este și un gurmand asumat. Iubește mâncarea la fel de mult ca oricare dintre bnoi.
Pitt mănâncă în mod constant în filmele pe care le face, scriu cei de la ranker.com. De fapt, criticii spun că acest obicei a devenit chiar marca sa comercială.
S-a ajuns până acolo încât i s-a pus porecla „Laurence Olivier al mâncării”.
Totul a început cu mici gustări, dar multe, în Ocean’s Eleven (2001). Personajul interpretat de el, Rusty Ryan, este văzut ronțăind câte ceva scenă după scenă. Nimic nu i-a scăpat lui Brad Pitt la filmări, de la burgeri la nachos și vată de zahăr. Iar regizorul a lăsat totul la montaj.
Se pare, însă, că nu a fost doar o alegere întâmplătoare făcută de Brad Pitt.
Iată ce explica el, peste ani, despre personajul „Rusty”: „Era mereu pe fugă, mereu în mișcare, m-am gândit că nu ar putea niciodată să se așeze și să ia o masă adecvată. Așa că întotdeauna trebuia să ronțăie ceva pe fugă”.
Pitt s-a răsfățat cu de toate în timpul filmărilor, de la junk food și mese gourmet la gustări ușoare și chiar câteva preparate exotice.
Dacă vrea cineva să vorbească despre asta, ar fi o singură problemă – publicul s-ar putea să se înfometeze în timp ce vizionează filmele cu Brad Pitt. Văzându-l pe „Rusty” mâncând cu atât chef, e foarte probabil ca și oamenilor să li se facă poftă.
De ce mănâncă Brad Pitt în filme
Într-un alt interviu, Brad Pitt a dezvăluit că mănâncă adesea în scenele pe care le filmează pentru că îi place să rămână ocupat.
„Îmi place să stau ocupat, dar sunt și un mâncău din fire”, a spus Pitt în 2019.
Ce mănâncă Brad Pitt în filmele sale? De toate, de la cheesburger, nachos, înghețată, cocktail de creveți, salată de fructe și acadele (în Ocean’s Eleven’) la șuncă și ouă cu pâine prăjită, unt de arahide și prăjitură (în Meet Joe Black).
„Palmaresul” mai cuprinde: cartofi prăjiți și popcorn (în Moneyball), friptură la oală și clătite (în Mr.&Mrs. Smith), mâncare chinezească (în Kalifornia), sendviș baghetă (în Inglourious Bastards), pui prăjit (în Johnny Suede), produse de patiserie (în Traverse), tocană de vită (în The Assassination of Jesse James by the coward Robert Ford), macaroane cu brânză (Once upon a time in Hollywood), chipsuri (în Ocean’s Twelve) și supă (în 7 Years in Tibet).
Doar în Fight Club nu a ronțăit nimic și asta dintr-un motiv întemeiat: înainte de filmări a trebuit să-și facă o intervenție la dinți.
CITEȘTE ȘI: