Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent la şedinţa Comisiei juridice a Senatului: ”Sunt total de acord cu cele ajunse la un consens până în acest moment”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent la şedinţa Comisiei juridice a Senatului: ”Sunt total de acord cu cele ajunse la un consens până în acest moment”
Publicat: 14/07/2020, 17:55
Actualizat: 14/07/2020, 18:09

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent la şedinţa Comisiei juridice a Senatului, a declarat marţi, că este dispus că orice amendament să fie adoptat pentru că sănătatea cadrelor medicale și a pacienților să nu fie pusă în pericol. În ceea ce privește amendamentele, a adus anumite completări în ceea ce privește dreptul pacientului de a refuză tratamentul și detașarea personalului medical.

Ministrul Sănătății a declarat că este dispus ca orice amendament să fie adoptat pentru ca sănătatea cadrelor medicale și a pacienților să nu fie pusă în pericol.

„Sunt total de acord cu cele ajunse la un consens până în acest moment. Intenţia Ministerului Sănătăţii este cea de-a găsi o cale prin care corpul medical să îşi desfăşoare activitatea fără a leza nici pacientul, dar fără a pune în pericol sănătatea publică sau activitatea profesională a corpului medical. De acord cu tot ce s-a convenit în acest moment şi sunt dispus la orice amendament sau noţiune care trebuie clarificată”, a spus Nelu Tătaru în fața comisiei.

Nelu Tătaru a declarat că este de acord ca pacientul să refuze tratamentul, amendament admis în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, însă a specificat că ar trebui să existe un echilibru, iar medicul ar trebui să fie lăsat să-și facă meseria.

„La refuzul internării consider că fiecare pacient are dreptul la sănătate, dar și fiecare cadru medical are dreptul să fie acoperit în virtutea unei acuzații de malpraxis. Pentru a pune un diagnostic, chiar și numai după un consult, trebuie o evaluare. Acel medic trebuie să-și asume un diagnostic, acel medic trebuie să-și asume suportul unui diagnostic clinic, paraclinic, biologic sau radiologic. Măcar pentru o scurtă perioadă, pentru a putea evalua pacientul, haideți să-i dăm dreptul și doctorului să-și facă meseria. Dincolo de acest lucru, pacientul poate să refuze tratamentul, este dreptul lui să îl refuze”, a mai precizat ministrul Sănătății.

Cetăţeanul reîntors dintr-o anumită zonă care impune carantina va merge într-un spaţiu, de preferat domiciliul, potrivit ministrului. De asemenea, cei care sunt în izolare şi nu respectă acea măsură vor merge într-o carantină instituţionalizată.

„Sunt măsuri prin care protejăm acel om posibil suspect, protejăm şi familia, protejăm şi pe cei care fac parte din arealul acestei familii”, a mai spus ministrul.

El a susţinut că personalul medical care ar urmă să fie detaşat trebuie să aibă beneficii, completând amendamentul admis în Comisia Juridică a Camerei Deputaților care specifică că medicii vor putea fi detaşaţi obligatoriu, pe o perioadă de maximum 30 de zile. Ordinul de detaşare nu se poate prelungi fără acordul persoanei în cauză. Ordinul poate fi atacat, în termen legal, la instanţa de contencios administrativ.

„Avem în acest moment situaţii în care lipsa unor specialişti ne fac să detaşăm din altă parte voluntari. Nu avem pârghia pentru a face involuntar acest lucru şi atunci trebuie să găsim o cale de mijloc prin care acel profesionist care este detaşat, lăsându-i pârghia de voluntariat, să beneficieze de nişte avantaje. În acest moment suntem şi în situaţia să transferăm pacienţi şi în ultimele două săptămâni au fost multe cazuri. Sunt de acord că trebuie să existe aceste detaşări, ne trebuie personal în anumite spitale care au deficit de personal şi sunt din ce în ce mai multe spitale, dar în acelaşi timp trebuie ca acest personal, când este detaşat, să aibă beneficiile lui în măsura eforturilor pe care le face şi expunerii pe care o are. Beneficiile trebuie să existe pentru cel care este detaşat”, a spus Tătaru.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a votat mai multe modificări:

  • Un amendament  depus de PSD specifică că carantina se va institui asupra persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată stabilita prin decizie motivată a Direcției de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conține mențiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei carantinate, durata măsurii si calea de atac prevăzută de lege.
  • Pentru persoanele asimptomatice, izolarea se va realiza la domiciliu sau locația declarată, însă medicul poate decide dacă este necesară internarea acestuia în spital. Exceptia prevede situatiile în care, se impune izolarea acestor persoane în unitățile sanitare, prevăzute prin hotărâre a Guvernului.
  • Izolarea se poate face fără consimțământul persoanei, însă medicii nu pot impune un tratament fără ca pacientul infectat cu coronavirus să fie de acord
  • Medicii vor putea fi detaşaţi obligatoriu, pe o perioadă de maximum 30 de zile. Ordinul de detaşare nu se poate prelungi fără acordul persoanei în cauză. Ordinul poate fi atacat, în termen legal, la instanţa de contencios administrativ.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!