Netflix aduce publicului o nouă producție ce vorbește despre istoria Statelor Unite ale Americii, mai exact începuturile Vestului Sălbatic. Acțiunea producției se întâmplă în 1857 și explorează conflictele dintre coloniștii europeni și indigenii de pe noul continent.
American Primeval este o mini-serie de șase episoade difuzată de Netflix, care explorează începuturile Americii și a cărei acțiuni se desfășoară în 1857. Producția va debuta pe 9 ianuarie 2025.
Cu ocazia anunțului premierei, Netflix a publicat și imagini cu actorii ce dau viață personajelor. Din distribuția serialului face parte Kim Coates (Sons of Anarchy, The Walking Dead: Dead City), care interpretează personajul principal alături de Kitsch, Gilpin, Dane DeHaan, Shea Whigham, Saura Lightfoot-Leon și Derek Hinkey.
Regizat de Pete Berg (Friday Night Lights) și scris de Mark L. Smith (The Revenant), American Primeval este o dramă TV ce reprezintă coliziunea violentă dintre comunitatea nativilor americani (amerindieni) și coloniștii europeni.
Coates îl interpretează pe Brigham Young, liderul Bisericii Mormone și un om care va face tot ce este necesar pentru a asigura supraviețuirea adepților săi persecutați.
Din distribuție face parte, de asemenea, Lucas Neff în rolul căpitanului Dellinger, un căpitan dezamăgit din armata Statelor Unite, responsabil pentru menținerea păcii pe un tărâm unde nu există lege. Cândva un cadet idealist de la West Point, Dillinger a devenit cinic în timp ce s-a străduit să oprească violența ce-l înconjoară constant.
Distribuția îi mai include pe Joe Tippett, Jai Courtney, Tokala Black Elk, Kyle Bradley Davis, Preston Mota, Shawnee Pourier și Nick Hargrove.
Berg și Smith producători executivi împreună cu Eric Newman și Alex Gayner. Julie O’Keefe este consultant cultural indigen și consilier de proiect.
FOTO: Pixabay