Nicolae CIUCĂ mai închide o dată subiectul CANDIDATULUI COMUN / „Tot acest proiect nu mai poate să se deruleze”

Publicat: 15 07. 2024, 22:46
Actualizat: 15 07. 2024, 22:46

This browser does not support the video element.

Nicolae Ciucă afirmă că scenariul cu un candidat comun PSD-PNL la prezidențiale „nu mai poate să se deruleze”. 

Într-un interviu la Antena 3, oferă unele considerații despre maturitatea politică și actul de guvernare. În opinia sa, PSD și PNL au răbdarea și înțelepciunea să asigure stabilitatea țării și să guverneze.

Sunt convins că avem cu toții și răbdarea și înțelepciunea să asigurăm stabilitatea țării și să guvernăm, pentru că știți care este părerea mea, e una pur personală. Nu cred că trebuie să ne grăbim de fiecare dată și să spunem: uite ce vor face, intră separat în alegeri și nu vor fi în măsură să asigure coerența guvernării și stabilitatea politică a țării.

Președintele PNL e convins că oamenii politici din România pot avea și confruntări, pot avea și grijă de guvernare.

Eu cred că am ajuns la o maturitate politică în care oamenii politici din România pot să aibă și o confruntare politică și să vină să aibă loc dezbateri și analize pe proiecte, pe programe și în același timp să-și vadă de toate cele ce au de făcut.

Nicolae Ciucă a spus și luna trecută că liberalii şi social-democraţii trebuie să aibă fiecare propriul candidat la alegerile prezidenţiale, întrucât „hardcore-ul votanţilor” nu vor vota un candidat comun. Iar acest lucru s-a văzut în „experimentul de la Bucureşti”.

CITEȘTE ȘI:

De ce are nevoie Nicolae CIUCĂ pentru a candida la PREZIDENȚIALE? / „Planul de acasă nu bate cu cel din piață”