„Nu mă simțeam bine și m-am dus la spital” – Experiența unui pacient cu un diagnostic grav
Tumorile cerebrale sunt mase de țesut care se dezvoltă anormal la nivelul creierului sau în jurul acestuia și care dau simptome atunci când boala este într-un stadiu avansat. Durerile de cap intense, care nu cedează la administrarea de medicamente analgezice, tulburările de echilibru, dificultățile de vorbire, pierderea cunoștinței pentru momente scurte, sunt doar o parte dintre simptomele care pot indica apariția unei tumori cerebrale.
Netratate, tumorile pot duce la complicații severe, cum ar fi, de pildă, hemoragiile cerebrale, inflamații ale creierului ori creșterea periculoasă a presiunii intracraniene și se poate ajunge chiar și până la comă profundă. Planul de tratament, personalizat, este stabilit de neurochirurg în funcție de natura tumorii (benigne sau maligne), localizare și severitatea acesteia.
Cu un astfel de diagnostic s-a confruntat și Mircea. Pacientul avea de mult timp cu dureri de cap intense, prin urmare a decis să meargă la un consult de specialitate pentru a afla cauza exactă. A primit recomandarea să meargă la Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie și directorul științific al Spitalului Clinic SANADOR. Pentru un diagnostic corect, medicul i-a recomandat pacientului unele investigații imagistice, printre care și un examen RMN.
„Nu mă simțeam bine și am ales să merg la domnul profesor Ciurea pentru că am apreciat profesionalismul dumnealui. Auzisem că este un neurochirurg foarte bun, un om deosebit. În urma consultului și a examenelor imagistice efectuate, am aflat că trebuie să mă operez. Domnul doctor mi-a explicat absolut tot ce va presupune intervenția, am fost tot timpul informat”, povestește Mircea.
Pentru că intervențiile neurochirurgicale sunt extrem de complexe și minuțioase, echipa chirurgicală coordonată de Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea a ales, în cazul lui Mircea, efectuarea unei operații mai puțin invazive, asistată de microscopul operator Zeiss Kinevo 900 și sistemul avansat de neuronavigație Medtronic. Acesta îmbină vizualizarea optică clasică cu cea digitală hibridă, cu tehnologie integrată 4K. Astfel, chirurgul beneficiază de o calitate mult mai bună a imaginii câmpului operator și poate realiza intervenții delicate, cu o serie de avantaje pentru pacient: incizii de mici dimensiuni, recuperare rapidă, risc redus de complicații și infecții, dar și o durată scurtă de spitalizare.
„Mulțumesc întregului colectiv de la Spitalul Clinic SANADOR, unde m-am simțit ca acasă. Adevărați profesioniști! Domnului profesor Ciurea îi doresc multă sănătate și, atâta vreme cât mai poate să facă bine oameni, să continue să o facă, mult succes!”, conchide Mircea.
La SANADOR, pacienții au acces la consultații de specialitate și investigații specifice, asigurate de medici foarte bine pregătiți cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație, pentru prevenția, diagnosticarea și tratarea diferitelor afecțiuni din sfera neurochirurgiei. Atunci când există recomandare de internare, pacienții beneficiază de cele mai bune îngrijiri medicale în Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic SANADOR, dotată modern, cu aparatură ultraperformantă. În cadrul secției sunt tratate o serie largă de afecțiuni cranio-cerebrale, vertebro-spinale, dar și periferice, atât prin intervenții chirurgicale sau non-chirurgicale. De asemenea, prin intervenții de neurochirurgie pot fi montate și implanturi cerebrale, cum ar fi cele folosite pentru boala Parkinson.
Ori de câte ori este posibil, intervențiile chirurgicale sunt realizate cât mai puțin invaziv, Spitalul Clinic SANADOR având în dotare cele mai moderne echipamente și tehnici medicale, precum și tehnologii de top – microscopul operator ZEISS KINEVO 900 și sistemul de neuronavigație, care contribuie la succesul acestor intervenții extrem de complexe.