Numai 5 din cele 9 milioane de teste de salivă promise ar putea ajunge la elevi. Câteva firme care au câştigat licitaţia s-au retras

Numai 5 din cele 9 milioane de teste de salivă promise ar putea ajunge la elevi. Câteva firme care au câştigat licitaţia s-au retras
Test de salivă COVID-19 / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 22/11/2021, 23:08
Actualizat: 22/11/2021, 23:15

Dintre cele 9 milioane de teste de salivă din primul lot care trebuie livrat miercuri, în şcolile din România ar putea ajunge săptămâna aceasta doar 5 milioane, asta din cauza faptului că o parte dintre firmele care au câştigat licitaţia s-au retras imediat după semnarea acordului-cadru.

O parte din firmele care au participat la licitaţie s-au retras, pe motiv că în momentul de faţă nu mai au aceeaşi putere de cumpărare ca în momentul în care a fost demarată licitaţia, relatează Digi 24.

Preţul de achiziţie al testelor, între timp, a crescut. În plus, firmele care au rămas să onoreze acest contract nu pot în momentul de faţă să asigure transportul acestor teste din China, care este ţara de origine, către România.

Guvernul, departe de a-și îndeplini planul

În consecință, dorința guvernului ca toţi elevii să fie testaţi non-invaziv, cu teste de salivă, rămâne deocamdată la stadiul de intenţie. Cel mai recent termen avansat de către autorităţi – atât din educaţie, cât şi din sănătate – era pentru miercuri, 24 noiembrie.

Potrivit unor surse citate de Digi24, testele vor ajunge în şcoli abia vineri, 26 noiembrie, deci prima testare a celor mici s-ar putea face abia săptămâna viitoare, din 29 noiembrie. Iar dacă guvernul va stabili că această zi este liberă, primele teste de salivă ar urma să se facă, aşadar, din 2 decembrie.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, joi, referitor la procedura de administrare a testelor rapide antigen din salivă la elevi că acestea vor putea fi administrate copiilor atât la şcoală, cât şi acasă, de către părinţi, decizia urmând a fi luată de fiecare şcoală sau grădiniţă, la nivel de Consiliu de Administraţie. Totodată ministrul afirma că ar trebui să ajungă în şcoli la începutul acestei săptămâni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Deciziile de recalculare a pensiilor ajung abia după 1 septembrie la unii români! Cum explică...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vladimir Putin vrea să facă PACE: Rusia este pregătită
Abonații Netflix de delectează cu un film de zile mari. Producția a rupt topurile
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×