Bilanțul copiilor bolnavi de COVID-19, în creștere. Spitalul Victor Gomoiu este la capacitate maximă
Bilanțul copiilor bolnavi de COVID-19 este în creștere. Secţia COVID a Spitalului Clinic de Copii Victor Gomoiu lucrează la capacitate maximă, scrie Mediafax.
Bilanțul copiilor bolnavi de COVID-19, în creștere. Spitalul Victor Gomoiu este la capacitate maximă
Potrivit Dianei Ionescu, director medical la Spitalul Clinic de Copii Victor Gomoiu, situaţia devine din ce în ce mai gravă când vorbim despre copiii care se contractează noul coronavirus.
„Sunt copii de la câteva săptămâni, două săptămâni, trei săptămâni până la adolescenţi, chiar de 17, 18 ani. Deci sunt afectate toate categoriile de copii”, a spus aceasta.
Directorul medical al Spitalului Clinic de Copii Victor Gomoiu atrage atenţia şi la ce simptome trebuie să fie atenţi părinţii pentru a afla din timp dacă este sau nu infectat copilul.
„În primul rând, dacă copilul prezintă semne de infectare SARS-CoV2, adică semne respiratorii, digestive foarte importante la copil, gastroenterite, ar trebui anunţat medicul de familie şi copilul să fie testat, fie PCR, fie test antigen”, spune Diana Ionescu.
„Ştim deja că micuţii fac forme uşoare de boală”
În cazul în care cel mic este testat pozitiv, lucrurile stau la fel ca la adulţi. Medicul de familie îl ţine sub observaţie, îi oferă tratament şi urmăreşte evoluţia bolii. În cazul în care boala se agravează, copilul este internat.
„Ştim deja că micuţii fac forme uşoare de boală. Există un procent care merge spre forme medii sau spre forme grave şi, să nu uităm, acea complicaţie care apare după maladia COVID-19 la copii, care se numeşte Pims, sindromul Pims, care există şi am avut cazuri multe pe parcursul ultimului an”, a mai spus medicul.