O adolescentă de 18 ani din Piatra Neamţ a lovit trei mașini, la o zi după ce primise permisul auto
O adolescentă de 18 ani din Piatra Neamț, judeţul Neamţ, a lovit trei mașini parcate, la o zi după ce primise permisul de conducere. Îl ridicase pe 10 februarie și a doua zi a produs un accident rutier în lanț. În urmă cu o lună, împlinise vârsta majoratului.
Marți seara, în jurul orei 22.00, conducea un autoturism marca Fiat pe strada Petru Rareș, una cu sens unic, când a pierdut controlul volanului și a produs carambolul.
Din cele patru mașini, una e lovită mai ușor, iar celelalte sunt grav avariate, inclusiv mașina proprie, relateaza vestea.net.
Fata este elevă în clasa a XII-a la Liceul Gheorghe Asachi din oraș.
FOTO: vestea.net