O femeie a obținut prin ȘANTAJ 17.000 de euro: „Mafia siciliană îți va răpi, viola și ucide copiii”

O femeie a obținut prin ȘANTAJ 17.000 de euro: „Mafia siciliană îți va răpi, viola și ucide copiii”
Foto: Mediafax - caracter ilustrativ
Publicat: 13/04/2024, 20:19

O femeie care a solicitat o mită de 1.100 de euro în schimbul permanentizarării unui grad de handicap, și-a estorcat victima de 17.000 de euro. Femeia a fost pedepsită aspru de Curtea de Apel Pitești.

Inițial, șantajista a reușit să scape de închisoare, dar o instanță superioară de judecată, în cursul lunii aprilie 2024, a modificat pedeapsa judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea, în urma unui apel al procurorilor anticorupție, la finalul anului trecut.

În consecință, femeia din Vâlcea acuzată de șantaj, amenințări și trafic de influență, în formă agravantă, a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare.

Șantajul victimei, pentru care inculpata s-a folosit de documente false, persoane inexistente și amenințări terifiante a început în anul 2022, când aceasta a promis unei familii al cărei fiu suferă de mai multe dizabilități că le va obține permanentizarea handicapului, ca să nu mai stea la cozile de așteptare ale comisiile de evaluare. Dar după ce a solicitat inițial o mită de 1.100 de euro pentru serviciile sale, femeia a recurs ulterior la șantaj și amenințări cu închisoarea, cu violuri, răpiri și ucideri puse la cale de mafia siciliană, pentru a obține de la victime mai mult de 17.000 de euro.

Familia care a picat în plasa șantajistei a trăit o veritabilă poveste de groază, convinsă că amenințările femeii pot deveni realitate.

Povestea de groază a plecat de la o mită

„Fiul persoanei vătămate, în vârstă de 23 de ani, suferă de numeroase afecțiuni, fiind încadrat în gradul II de handicap, revizuibil, ceea ce presupune prezența periodică la Comisia de expertiză, în vederea reevaluării stării de sănătate și a capacității de muncă,” au precizat anchetatorii.

Victima s-a întîlnit cu „torționara” la sediul comisiei, în primăvara lui 2022, iar cu acea ocazie i-a povestit necazul prin care trecea.

Noua cunoștință a indicat că ar avea influență asupra medicului comisiei de evaluare și expertiză din cadrul DGASPC (Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului) Vâlcea și că îl putea determina pe acesta ca să schimbe încadrarea gradului de handicap, contra unei sume de bani.

Femeile au făcut schimb de numere de telefon și ulterior au luat legătura în acest scop.

Ce a urmat apoi pare rupt dintr-un film: „În perioada 02 – 16.05.2022, (inculpata) a pretins și a primit efectiv… suma de 1.100 euro, în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă un medic… pentru a-l determina să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle de serviciu…, respectiv pentru a asigura trecerea… din gradul de handicap accentuat, revizuibil la doi ani, în grad de handicap grav permanent”.

Ca să își păcălească victima, șantajista a pus la cale o poveste îmbârligată cu personaje, convorbiri și documente fictive. Mita a fost dată într-un plic, în incinta unui restaurant din Râmnicu Vâlcea.

De la salvator, la torționar

După evaluarea comisiei, persoana cu dizabilități a primit însă același grad de handicap, iar atunci acuzata a mai inventat o poveste, și anume că ar fi fost „turnată” la Poliție chiar de către victimă, aceasta susținând că ar putea să influențeze cursul anchetei și să o scape de închisoare.

Coșmarul care a urmat mitei a durat an de zile și ar fi putut continua chiar și mai mult dacă nu interveneau oamenii legii.

„Pe lângă mesajele privind problemele judiciare, inculpata a început să trimită inclusiv mesaje privind răpirea și uciderea celor trei copii, ori că, fiica sa cea mare… va fi violată”, au menționat procurorii în rechizitoriul trimiterii în judecată, iar toate astea s-ar fi întâmplat „în perioada 21.06.2022 – 20.05.2023”.

Prin manipulările și amenințările sale, șantajista a convins-o pe victimă că aceasta ar avea probleme cu justiția din cauza mitei date, și că s-ar fi ales chiar și cu un mandat european de arestare. Pentru a o convinge, aceasta i-a prezentat victimei o serie de documente false care ar fi indicat hotărâri judecătorești ce ar fi dus la condamnarea sa cu închisoarea.

De la amenințări cu închisoarea, la „mafia siciliană”

Ulterior șantajista a trecut la amenințări și mai înfiorătoare, precum răpirea, violarea și uciderea copiilor, ca răzbunare pentru presupusul denunț al victimei. Și pentru a-și spori credibilitatea, femeia i-a trimis victimei mai multe poze cu copiii săi, susținând că știe unde sunt și ce fac în orice moment, fiind „filați” de către presupușii ei amici din mafia siciliană.

Fotografiile și documentele fictive au fost trimise „prin WhatsApp / rețele de telefonie mobilă persoanei vătămate, în scopul obținerii de foloase patrimoniale”, afectând în acest mod „libertatea psihică a persoanei vătămate, creând o stare reală de temere acesteia”, conform anchetatorilor. Aceștia au concluzionat că în acest mod victima a fost constrânsă „să plătească diferite sume de bani…, în tranșe diferite, conform raportului de investigații financiare întocmit în cauză”.

Victima, îndatorată cu sume foarte mari de bani

Victima și-a amanetat inițial toate bijuteriile și a făcut un împrumut, în speranța că va scăpa de o condamnare la închisoare. După ce s-a întors la muncă în Italia, aceasta i-a trimis lunar sume de sute de euro șantajistei care, la rândul său, i-a trimis o serie de capturi de ecran legate de descinderi la DGASPC și Spitalul Județean Vâlcea, susținând că acestea s-ar derula în cazul care le privește pe amândouă.

„În acest mod, prin repetate mesaje de amenințare atât cu iminența arestării sau condamnării, cât și cu acte de violență asupra copiilor persoanei vătămate, inculpata a reușit să o constrângă să-i remită în total suma de 2.000 euro numerar… și 13.480 euro prin viramente bancare, și prin aceeași constrângere psihică, a încercat să obțină încă 5.863 euro”, au susținut procurorii DGA.

Inițial, șantajista a scăpat de închisoare

În ciuda coșmarului la care și-a supus victima, Tribunalul Vâlcea, a decis să o condamne pe șantajistă la doar doi ani și opt luni de închisoare. Dar cum aceasta a înapoiat victimei prejudiciul și și-a recunoscut vina, apoi invocând unele probleme de sănătate, judecătorii au decis să o lase în libertate, sentința fiindu-i suspendată.

Procurorii au contestat decizia într-o instanță superioară, la Curtea de Apel Pitești, subliniind mărinimia cu care judecătorii vâlceni au tratat-o pe inculpată: „Astfel, se apreciază că instanța de fond a aplicat inculpatei pedepse nejustificat de blânde raportat la faptele comise, care sunt de o gravitate ridicată și implicit față de periculozitatea sa”.

Aceștia au susținut că în acest caz se impune aplicarea unei pedepse mai aspre „prin prisma faptului că o reacție blândă din partea autorităților statului ar fi de natură să perpetueze impresia că organele judiciare manifestă toleranță față de faptele de corupție”.

Mai mult, procurorii au sesizat că inculpata a simulat mai multe crize de epilepsie ca să beneficieze de clemență din partea magistraților și să scape de gratii. Iar raportul de expertiză medico-psihiatrică a confirmat ipoteza anchetatorilor că starea de sănătate a inculpatei nu este atât gravă cum a susținut aceasta că ar fi.

Patru ani de închisoare și daune morale

Magistrații Curții de Apel Pitești au declarat că inculpata a dat dovadă de „deosebită ingeniozitate atât sub aspectul manoperelor de convingere… cu privire la pretinsa influență… cât și în acțiunile de constrângere psihică… corelative… a infracțiunii de șantaj”, dar și că aceasta „prezintă un pericol social concret extrem de ridicat”.

Aceștia au decis să o condamne la patru ani de închisoare, din care se scade perioada în care șantajista a stat după gratii în arest preventiv sau în arest la domiciliu. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, inculpata trebuie să plătească victimei și 10.000 de euro daune morale pentru trauma la care a supus-o, pe lângă prejudiciul recuperat, declară adevărul.ro.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării