Prima pagină » Diverse » O nouă graniță pe harta Europei. Dan Dungaciu, la Gândul LIVE: Federației Ruse nu trebuie să îi faci concesii. America are o problemă cu asta

O nouă graniță pe harta Europei. Dan Dungaciu, la Gândul LIVE: Federației Ruse nu trebuie să îi faci concesii. America are o problemă cu asta

Dan Dungaciu, directorul Institutului de Studii Politice și relații Internaționale al Academiei Române, analizează acordul de la Minsk la Gândul LIVE

„Americanii deja au transmis semnalul, că ar putea să înarmeze Ucraina – că e vorba de arme letale, ofensive sau defensive e o chestiune semantică”. Practic, președintele Obama are această posibilitate, iar legea care-i permite să furnizeze armament a fost votată în unanimitate și la Cameră a Reprezentanților și la Senat, afirmă Dan Dungaciu, expert în relații internaționale.

Invitat la Gândul LIVE, acesta explică absența de la masa negocierilor de la Minsk a Statelor Unite. El spune că în SUA există un alt mod de abordare a conflictului ruso-ucrainean, respectiv acela de a nu transforma „problemele economice ale Federației Ruse în succese geopolitice”.

Potrivit lui Dungaciu, americanii s-ar putea să nu accepte ceea ce astăzi ar părea o victorie a Rusiei, care atunci când are vreo pretenție este lăsată, iar Europa face concesii care pot crea un precedent periculos pentru Moscova.

„Nu trebuie să-i faci concesii unei Federații Ruse așa cum vor să facă în acest moment europenii, pentru că o concesie făcută Federației ar genera pe termen scurt o Rusie care reușește să iasă învingătoare, chiar dacă are împotrivă și Uniunea Europeană și SUA. Asta induce o stare de spirit extrem de negativă în Federația Rusă, pentru că rușii vor deveni și mai activi și se va transmite semnalul că Federația Rusă, atunci când este nemulțumită de ceva, pornește un conflict, iaru europenii nu pot să o oprească. Așa i se dă câștig de cauză la masa negocierilor. Americanii au această problemă – dacă lasă Federația să iasă câștigătoare din această confruntare, s-ar putea ca această confruntarea pe care o evită astăzi să fie de două-trei ori mai periculoasă mâine sau poimâine”.

Ce a câștigat Ucraina și ce Rusia în urma acestui acord de la Minsk, cine va verifica dacă prevederile acordului în 13 puncte semnat pe 12 februarie vor fi respectate de părțile implicate, ce rol are OSCE în dezamorsarea conflictului, dar și cum ar fi afectată România în cazul escaladării conflictului aflați urmărind interviul acordat Gândul LIVE de către Dan Dungaciu.

 

 

Autor