O pensionară i-a dat 300.000 de euro unui ESCROC, care a păcălit-o că e Dumnezeu și îi asigură locul în Rai. Ce a urmat e ireal
Tribunalul Provincial din León l-a condamnat la șapte ani de închisoare pe bărbatul care a obținut aproape 300.000 de euro de la o bătrână cu tulburări mintale, pe care a făcut-o să creadă că banii au fost depuși la „Banco del Cielo” pentru a-și construi o locuință în cer, în care va trăi împreună cu mama și soțul ei decedați.
Victima suferă de o tulburare psihică, sub forma unor idei delirante mistice și religioase, care i-au alterat, în întregime, capacitatea de judecată și de decizie, întrucât au plasat-o în afara realității. Această situație și ideile delirante i-au alterat complet capacitățile cognitive și volitive, au stabilit magistrații pe baza rapoartelor medicilor.
Magistrații Secției a III-a consideră că acuzatul, conștient de starea psihică a femeii, de ideile ei religioase exagerate, care o făceau chiar să se considere „sfântă”, a pus la cale un mod de a pune mâna pe toate economiile bătrânei, scrie Heraldo.
În acest scop, escrocul o suna pe bătrână cu număr ascuns, făcând-o să creadă, că „Domnul nostru Iisus Hristos” sau „Fecioara Maria” o suna pentru a-i cere să retragă diferite sume de bani din conturile ei și să le depună în „Banco del Cielo” sau să le ducă la magazinul său, potrivit informațiilor Biroului de presă al Curții Superioare de Justiție din Castilla y León.
Acuzatul a fost demascat de copiii victimei
Magistrații raportează în rezoluția lor că escrocul i-a spus să pună banii într-un sertar la un magazin din zonă, de unde se duceau la ”Banco del Cielo”, făcând-o să creadă că va putea să-și construiască o casă în rai, alături de mama și soțul ei, ambii decedați.
Pentru a da mai multă credibilitate, acuzatul a pus în scenă conversații în magazinul său sau la telefon, schimbându-și vocea și făcând-o pe bătrână să creadă că vorbește cu defuncta sa mamă, cu Dumnezeu sau cu Fecioara Maria. Escrocul o presa pe victimă, spunându-i că îi va ucide copiii ei sau va face să dispară banii depuși în rai dacă va spune cuiva.
Bărbatul condamnat a adăugat la averea sa aproape 287.000 de euro de la bătrâna pe care o înșela timp de șase ani. Victima și-a pierdut toate economiile, rămânând doar plățile lunare ale micii sale pensii, de care acuzatul nu a putut să pună mâna când a fost denunțat de copiii victimei.
„Nu doar că și-a pierdut toate economiile, dar a rămas îndatorată cu banca de la care a solicitat împrumutul de nevoi personale și acum își înfruntă viitorul doar cu pensia”, susțin magistrații într-o rezoluție care nu este definitivă.
Sursa foto: Arhiva Gândul. Caracter ilustrativ