Prima pagină » Diverse » OBSESIA anti-americană și războiul hibrid rus

OBSESIA anti-americană și războiul hibrid rus

OBSESIA anti-americană și războiul hibrid rus

Obsesia anti-americană este titlul unei celebre cărți a lui Jean François Revel, publicată în anul 2002 și, ulterior, tradusă în mai  multe limbi. Este o carte care descrie admirabil procesul de anti-americanism. Observ că în Europa, dar și în România, s-a dezvoltat în ultimii ani o obsesie anti-americană.

Tot ceea ce este rău trebuie să vină din Occident și să aibă un substrat în libertățile fundamentale provocate de marea democrație americană. Tocmai acest lucru înseamnă democrație puterea întregului popor. Putere indiferent de individ, rasă, etnie, religie și alte orientări.

Democrația americană a lansat conceptul de a-ți urmări fericirea. Pentru că atingerea fericirii este și atingerea unei depline libertăți. Tot în Constituția Statelor Unite, dar și în actele fundamentale ale democrației americane, sunt impuse și normele ce trebuie respectate.

Invazia Federației Ruse împotriva Ucrainei a relansat și războiul hibrid dus de această țară împotriva Europei și a valorilor acesteia. Observăm cum, insidios, se strecoară printre crăpăturile democrației europene idei care trebuiau demult apuse. O principală idee este aceea a dihotomiei între bine și rău.

Occidentul decadent față de  Rusia cu valorile sale perene

Trebuie să subliniem că există modele de virtute și credință și în Statele Unite ale Americii. Citiți pagini din istoria creștinismului american și veți observa multe exemple de vieți virtuoase și de martiri ai ortodoxiei.

O altă idee este promovarea decadenței și a libertinajului. Există și în Orientul slav decadență și libertinaj, consumul de alcool și industria sexului sunt la rândul lor semne ale declinului, în fapt nu un declin, ci o stagnare. Pentru că astfel de exemple întâlnim în toată istoria lumii.

Războiul hibrid pornit de Federația Rusă este unul extrem de agresiv și bine pus la punct. Pentru a ne apăra de acesta, trebuie să cunoaștem istoria, în special a Statelor Unite ale Americii, dar și a Occidentului. Avem exemple de înaltă ținută morală și acum, în Statele Unite și în Occident. Să nu intrăm în capcana războiului hibrid care ne va acapara și va face ca noi să alegem pierderea libertății.

Noi trebuie să găsim soluții pentru creșterea investițiilor americane

Una dintre butadele războiului hibrid este statutul de colonie al țării noastre. Țara noastră nu este colonie, este o țară-aliat al Statelor Unite ale Americii. Refuzul față de vize face parte din politica internă americană, nu este o datorie a guvernului american.

Mai exact, este un mecanism intern al politicii federale care trebuie citit și înțeles.  Țara noastră este apreciată și respectată în Statele Unite ale Americii, avem o grămadă de mărturii și exemple din contemporaneitate.

Guvernul american nu are nici o datorie de a investi în România, noi trebuie să găsim soluții pentru creșterea investițiilor americane, dar și pentru a aprofunda relațiile.

Democrațiile nu sunt perfecte, dar sunt cele mai conforme pentru stilul de viață al omului. Există imperfecțiuni și inegalități, dar au existat din istorie.

Autocrației ruse trebuie să preferăm democrația americană cu libertățile ei, dar și cu imperfecțiunile acesteia.

Obsesia anti-americană prezentă în țara noastră și în Europa este creația războiului hibrid rus care, din păcate, are mulți aderenți care nu își dau seama de capcana în care se află, pentru că drumul spre iad este pavat cu intenții bune.

În imperfecta democrație americană poți vorbi, poți avea idei în autocrația perfectă rusă, numai ideea greșită te duce la un sfârșit nedemn.

Nota redacției – acest articol nu reprezintă nici un punct de vedere oficial sau instituțional, fiind doar o reflecție a autorului.


Citește și:

4 Iulie – Ziua Independenței | Statele Unite ale Americii și Capcana lui Tucidide

RECOMANDARE DE CARTE. „Criţ. Istoria, poveștile şi viaţa unui sat de saşi” sau monografia unui loc de basm

„Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”, cartea care dezvăluie destinele dramatice ale etnicilor germani în România