Prima pagină » Diverse » OPERAȚIUNEA „WARP SPEED”. Cele mai puternice agenții de SPIONAJ din lume „vânează” SECRETELE vaccinului anticoronavirus/ Război subteran în COMUNITATEA DE INFORMAȚII

OPERAȚIUNEA „WARP SPEED”. Cele mai puternice agenții de SPIONAJ din lume „vânează” SECRETELE vaccinului anticoronavirus/ Război subteran în COMUNITATEA DE INFORMAȚII

OPERAȚIUNEA „WARP SPEED”. Cele mai puternice agenții de SPIONAJ din lume „vânează” SECRETELE vaccinului anticoronavirus/ Război subteran în COMUNITATEA DE INFORMAȚII

Cursa pentru a obține în timp record un vaccin care să oprească pandemia a antrenat toate comunitățile de informații din întreaga lume într-o bătălie acerbă pentru cel mai râvnit secret din laboratoarele din biotehnologie. Războiul subteran din spionajul internațional este atât de acut, încât un înalt oficial al serviciilor de informații din SUA a declarat BBC că au fost interceptate tentative de a accesa baza de date aferentă Operațiunii „Warp Speed”, programul american pentru obținerea vaccinului.

„În lumea de azi nu există nimic mai valoros sau care merită furat decât orice fel de cercetare biomedicală care va ajuta cu un vaccin anticoronavirus”, spune Bill Evanina, directorul Centrului Național de Contrainformații și Securitate al SUA pentru BBC.

El nu a confirmat, însă, dacă a existat vreun caz în care informații au fost furate. Surse din comunitatea de informații britanică au spus, de asemenea, că au observat o activitate similară.

„Ne străduim, împreună cu persoane din industrie, cercetare și guvern, să protejăm aceste date, pentru a ne asigura că informația și cercetarea noastră sunt apărate cât mai bine. Ne așteptăm ca agenții de informații străine, inclusiv cele ale Partidului Comunist Chinez, să încerce să obțină informații cu privire la lucrurile de care ne ocupăm”.

Guvernul american încearcă să ajute la dezvoltarea unui vaccin printr-un program care ar fi denumit Operațiunea „Warp Speed”. Țara care descoperă prima formula cea mai eficientă și mai sigură se va asigura că cetățenii ei sunt primii care beneficiază de vaccin.

Operațiunea „Warp Speed”

O cursă internațională pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus a început de ceva vreme, iar implicați sunt cercetători, companii și guverne, dar mai ales agențiile de spionaj și informații. Iar eforturile lor sunt protejate simultan de agențiile de spionaj intern, în timp ce sunt vizate de către străini.

Administrația Trump a mobilizat resurse uriașe, în stilul proiectului Manhattan, pentru a reduce drastic timpul necesar dezvoltării unui vaccin contra coronavirusului, cu scopul de a face suficiente doze pentru majoritatea americanilor până la sfârșitul anului, scrie bloomberg.com.

Numit „Operațiunea Warp Speed”, programul va reuni companii farmaceutice private, agenții guvernamentale și armate pentru a încerca să reducă timpul de dezvoltare a unui vaccin cu cel mult opt ​​luni, potrivit surselor bloomberg.com

Potrivit dicționarului merriam-webster.com, termenul „Warp Speed” este o frază care a intrat în conștiința publică prin intermediul science-fiction și, în cele din urmă, a câștigat suficientă popularitate pentru a ajunge în dicționar. Expresia a fost popularizată în serialul SF Star Trek în anii ’60.

„Warp speed” s-a referit la un concept specific, și anume ideea de a călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii.

„Operațiunea Warp Speed” a atras și numeroase critici. Astfel, expertul în vaccinuri Dr. Peter Hotez avertizează, într-o declarație pentru msnbc.com, că termenul este impropriu atunci când se referă la cât de rapid poate fi dezvoltat un vaccin COVID-19

Indiferent cât de rapid se vor mișca forțele aruncate în joc de administrația Trump, obiectivul proiectului este de a avea 300 de milioane de doze de vaccin disponibile până în ianuarie, potrivit unui oficial al administrației. Nu există precedent pentru o astfel de dezvoltare rapidă a unui vaccin.

Centrul Național de Contrainformații și Securitate al SUA oferă consultanță pentru combaterea activității agențiilor de informații străine guvernului american, întreprinderilor și mediului academic.

„Am lucrat cu reprezentanți din industria noastră farmaceutică și cu reprezentanți guvernamentali foarte îndeaproape pentru a ne asigura că protejăm toate cercetările și datele cât se poate de bine”, a spus Bill Evanina, directorul Centrului pentru BBC.

„Avem toate așteptările ca serviciile de informații străine, inclusiv Partidul Comunist Chinez, să încerce să obțină ceea ce facem aici”, a mai spus Bill Evanina.

„Am fost în contact cu fiecare organizatie de cercetare medicala care coordonează cercetările pentru a fi foarte, foarte vigilenți”, a adaugat dl Evanina.

Laboratoarele de biotehnologie, țintele spionajului cibernetic

La jumătatea lunii aprilie, un oficial al FBI a spus că au existat „unele intruziuni” în instituțiile care lucrează la cercetările legate de Covid.

Directorul adjunct Tonya Ugoretz a declarat că datele bio-medicale au fost mult timp „o țintă prioritară pentru spionaj cibernetic”, iar organizațiile legate public de munca asupra virusului au devenit o „marcă”.

Ulterior, procurorul general adjunct al SUA pentru securitate națională, John Demers, a declarat că ar fi „dincolo de absurd” să crezi că China nu va fi interesată de astfel de detalii.

Centrul pentru securitate cibernetică din Canada a avertizat, de asemenea, că există actori care pot încerca să fure proprietate intelectuală de la organizațiile angajate în cercetarea și dezvoltarea unui vaccin pentru coronavirus.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun