(P) Cum poți îmbina munca de acasă cu cea de la birou sau chiar hibrid

Publicat: 19 08. 2024, 14:07

Munca de acasă a cunoscut o ascensiune fulminantă în ultimii ani, depășind statutul de trend temporar și devenind o realitate permanentă pentru mulți. Pandemia a accelerat și mai tare această schimbare, obligând numeroase companii să adopte politici de lucru în regim de telemuncă, demonstrând totodată fezabilitatea și beneficiile semnificative ale acestei alternative.

În afară de flexibilitate și autonomie, cei care aleg să lucreze de acasă sau cei care au optat pentru joburi hibrid se pot bucura de un program mai puțin strict decât cel impus la un loc de muncă de la birou. În plus, contractele în regim de telemuncă permit o economie de timp și bani, prin eliminarea navetei zilnice la birou, dar și o reducere considerabilă a nivelului de stres asociat cu aceasta. De asemenea, un mediu de lucru liniștit, așa cum ar putea fi cel de acasă, care se presupune a fi unul lipsit de distrageri, poate duce la o concentrare mai bună și la o creștere a productivității.

Însă munca de acasă nu este total  lipsită de provocări. Izolarea socială din cauza lipsei de interacțiune cu colegii poate duce la dificultăți în menținerea relațiilor profesionale. Totodată, lipsa unui spațiu de lucru dedicat duce la un impediment în deconectarea de la muncă și la menținerea unui echilibru sănătos între viața profesională și cea personală. Iar de la această etapă până la burnout nu mai e decât un pas.

Acesta este și motivul pentru care tot mai mulți români care au încheiate contracte de muncă remote aleg să își desfășoare activitatea din hub-uri de birouri, care devin din ce în ce mai populare și la noi.

Ce sunt hub-urile de birouri?

Hub-urile de birouri, cunoscute și sub denumirea de coworking spaces, sunt spații de lucru comune unde diverse persoane sau echipe pot lucra independent sau colaborativ. Spre deosebire de birourile tradiționale, unde o companie închiriază un întreg spațiu, în hub-urile de birouri membrii plătesc o taxă lunară pentru a utiliza un birou sau un spațiu de lucru comun.

Acestea oferă o soluție accesibilă pentru cei care doresc să scape de agitația casei, dar nu doresc să se întoarcă la birou sau nu își pot permite un spațiu de birou tradițional. Hub-urile de birouri oferă spațiu de lucru comun, dotat cu toate facilitățile necesare, de la acces rapid la internet, la utilități.

Avantaje ale hub-urilor de birouri

Costurile mult mai reduse decât cele impuse de închirierea unui birou clasic sunt primele avantaje de luat în calcul atunci când vorbim de hub-urile de birouri. Acestea sunt ideale pentru freelanceri, startup-uri sau companii mici.

Membrii unui hub de birouri se bucură și de flexibilitate, pentru că majoritatea spațiilor astfel amenajate permite accesul non-stop. Asta înseamnă că poți merge să lucrezi la orice oră din zi sau din noapte, fără să depinzi de un program anume.

În plus, hub-urile de birouri pot ajuta la creșterea productivității. Iar asta pentru că un mediu de birou profesional poate contribui la creșterea motivației. Totodată, acestea oferă și un mediu excelent pentru networking, prin oportunitatea de a te conecta cu alți profesioniști din diverse domenii.

Nu în ultimul rând, hub-urile de birouri includ adesea facilități precum internet de mare viteză, imprimante, cafea și ceai, eliminând necesitatea ca membrii să achiziționeze individual aceste servicii, ceea ce duce la o reducere majoră a cheltuielilor.

Dezvantaje ale hub-urilor de birouri

Este important să nu ignori nici dezavantajele pe care le-ar putea aduce munca dintr-un hub de birouri. Dacă ești o fire care are nevoie de liniște și intimitate atunci când lucrează, e bine să știi că într-un asemenea hub e posibil să te confrunți cu provocări în acest sens. Spațiile de lucru deschise pot fi zgomotoase și pot distrage atenția, afectând concentrarea și productivitatea. Lipsa pereților despărțitori poate duce la o lipsă de intimitate, limitând posibilitatea de a avea conversații private sau de a te concentra pe sarcini care necesită o atenție sporită.

Nu toate hub-urile de birouri respectă un cod vestimentar sau un nivel de profesionalism specific. Acest lucru poate crea un mediu mai puțin formal și mai puțin potrivit pentru anumite tipuri de afaceri sau întâlniri. La fel de provocatoare ți s-ar putea părea și găsirea unui loc de parcare cât mai aproape de hub, dacă acesta este situat într-o clădire dintr-o zonă aglomerată a orașului.

Totodată, ține cont că în afară de chiria lunară e posibil să mai fii nevoit să plătești și alte facturi, cum ar fi cele pentru imprimarea, scanarea sau copierea documentelor de care ai putea avea nevoie, ori facturi pentru utilități suplimentare de care s-ar putea să vrei să beneficiezi la birou.

Cum alegi un hub de birouri

Alegerea hub-ului de birouri potrivit pentru tine depinde de o serie de factori. Ia în calcul locația acestuia și alege un hub situat în apropierea domiciliului sau a mijloacelor de transport public, pentru un acces rapid.

Compară prețurile și pachetele oferite în mai multe hub-uri de lucru din orașul tău și asigură-te, înainte să faci o alegere, că hub-ul de la care urmează să lucrezi îți oferă toate facilitățile de care ai nevoie.

În cele din urmă, asigură-te că hub-ul are măsuri de securitate adecvate, pentru ca datele și bunurile tale să fie protejate în permanență. Și nu uita să te informezi în legătură cu atmosfera din hub și tipul de persoane care lucrează deja acolo. S-ar putea să fie important pentru tine, dacă plănuiești să petreci mult timp de acum încolo în biroul comun.

Reține, însă, că hub-urile de birouri nu sunt o soluție universală. Unii pot prefera liniștea și concentrarea, oferite de un birou propriu, în vreme ce alții pot aprecia dinamismul și oportunitățile de colaborare din cadrul unui hub.

Hub-urile de birouri pot fi o soluție excelentă pentru cei care doresc să scape de monotonia muncii de acasă, sporind totodată productivitatea, motivația și sentimentul de apartenență la o comunitate profesională. Alege hub-ul potrivit nevoilor tale și bucură-te de toate beneficiile unui spațiu de lucru modern și dinamic!