(P) Ilfov zâmbește – BANI pentru refacerea danturii/Campanie a CJ Ilfov despre cum poți primi ajutorul pentru refacerea dinților

Publicat: 26 07. 2024, 17:19
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, anunță că va demara campania de informare a vârstnicilor referitoare la modalitatea prin care pot accesa ajutorul de 4000 de lei pentru refacerea danturii. 
Părinții și bunicii din Ilfov pot obține ajutor financiar de la primăriile de care aparțin pentru refacerea danturii. Ce trebuie să conțină dosarul și care sunt condițiile, vor afla atât din noua campanie de promovare a programului, cât și la telefonul pus la dispoziție.
Începem campania de informare pe teren. Vreau ca părinții și bunicii noștri să știe exact cum pot beneficia de ajutorul de 4.000 de lei pentru refacerea danturii, cu proteze dentare sau tratamente pentru protezare. Vom împărți pliante, pe care se regăsesc toate informațiile necesare, pentru ca bărbații cu vârsta de peste 65 de ani și femeile cu vârsta de peste 63 de ani să poată depune dosarul la primărie. Seniorii care vor ajutor pentru refacerea danturii trebuie să aibă domiciliul în Ilfov și o pensie de maximum 2.000 de lei. Dosarul trebuie să conțină documentele medicale care atestă necesitatea lucrării, o cerere completată și semnată (o găsiți la primărie), copie după cuponul de pensie, dovada domiciliului și o declarație pe proprie răspundere privind alegerea cabinetului stomatologic. Dacă întâmpinați dificultăți sau dacă aveți nelămuriri, puteți suna la numărul de telefon 0742545368, a anunțat Hubert Thuma.
CITEȘTE ȘI: