PANDEMIE. A doua zi de proteste în Piața Victoriei. Viorel Cataramă, printre manifestanți
Peste 100 de protestatari s-au adunat, sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv în Piața Victoriei din Capitală, și au scandat împotriva autorităților care au gestionat epidemia de COVID-19.
Potrivit Mediafax, printre manifestanți s-a aflat și omul de afaceri Viorel Cataramă, care a mers într-o localitate unde sunt peste 70 de cazuri de Covid-19, pentru a se infecta, iar acum așteaptă rezultatele.
Cei peste 100 de protestatari au criticat autoritățile:
Protestatarii au venit în Piața Victoriei, în urma apelurilor pe rețelele de socializare.
Bucureștenii critică autoritățile care au gestionat situația creată de epidemia de COVID-19 în România și care le-au îngrădit drepturile și libertățile.
Între protestatari a fost și Viorel Cataramă, care, sâmbătă, a primit al doilea test negativ de COVID-19, după ce a mers într-o comunitate focar pentru a se infecta.
Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a făcut un apel la responsabilitate, pe Facebook, pentru că manifestanții nu poartă măști și nici nu păstrează distanța socială.
„Ca urmare a mesajelor din mediul online care îndeamnă la manifestații publice și nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, Jandarmeria București face următoarele precizări: Pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt interzise. Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să nu participați la astfel de evenimente. Sănătatea și siguranța dumneavoastră sunt prioritatea noastră! Jandarmeria Română, cu siguranță, pentru fiecare!”, scriu reprezentanții Jandarmeriei București, pe Facebook.
Protestul a debutat pe data de 15 mai:
La protest și-au mai anunțat prezența persoane cunoscute, precum publicistul Iulian Capsali sau avocatul Dan Chitic, potrivit activenews.ro.
Pe pagina lor de Facebook, cei de la Frontul Civic Unit au dat ca exemple țări precum Spania, SUA sau Bulgaria, acolo unde cetățenii au protestat împotriva încălcării drepturilor lor constituționale.