PANDEMIE. Cum îi sfidează Donald Trump pe americani. A luat o măsură pe care el însuși nu vrea să o respecte
Donald Trump a declarat că administrația sa încurajează americanii să poarte măști medicale în public pentru a preveni răspândirea coronavirusului – dar nu intenționează să o poarte și el, în ciuda sfaturilor propriei soții.
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au emis noi îndrumări pentru ca oamenii să poarte bandane, tricouri alte lucruri de pânză în zonele aglomerate, în special în cele afectate de coronavirus, relatează The Guardian.
„CDC sfătuiește publicul să poarte și materiale non-medicale pentru a-și acoperi fața, drept o măsură voluntară pentru sănătatea publică. Acest lucru este voluntar. Nu cred că o voi face și eu”, a declarat președintele american vineri (n.r. 3 aprilie).
Totuși, mai târziu, vineri seară, prima doamnă Melania Trump a scris pe Twitter: „Pe măsură ce se apropie weekendul, îi rog pe toți să adopte în mod serios măsura de distanțare socială și să poarte o mască / să își copere fața”.
Care este motivul
În cadrul briefing-ului zilnic despre coronavirusului de la Casa Albă, Donald Trump a fost întrebat de ce refuză să poartă mască ținând cont că el este un model pentru cetățeni.
„Pur și simplu nu vreau să port mască. Au spus că e recomandare, deci doar o recomandă. Mă simt bine”, a fost răspnsul neconvențional al președintelui american.
Totuși, specialiștii în sănătatea au avertizat că multe persoane care au virusul sunt asimptomatice.
„Doar nu vreau să fac – într-un fel stând în Biroul Oval, în spatele acelui birou, marele Birou Resolut, cred că să port o mască de față în timp ce salut președinți, prim-miniștri, dictatori, regi, regine, nu știu… cumva nu mă văd făcând asta. Poate mă voi răzgândi, dar acest (n. r. pandemia de coronavirus) lucru va trece și sper să treacă foarte repede”, a declarat Donald Trump.
La momentul trasmiterii acestei știri, în Statele Unite ale Americii au fost confirmate aproape 500.000 de cazuri de coronavirus, iar peste 16.000 de persoane au decedat.