PANICĂ ÎN DIASPORA. Zeci de mii de români au intrat în țară pe la frontiera cu Ungaria/ Câți conaționali vor mai reveni de urgență din Italia
Peste 46.000 de români au intrat în ţară cu maşina prin punctele de la frontiera cu Ungaria. Mai mult de 1.000 de români au fost repatriaţi din diferite ţări. Săptămâna asta sunt organizate alte zboruri din Italia spre România, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
În total, 46.800 de români au intrat în ţară cu maşina, din 18 martie şi până luni, prin punctele de la frontiera cu Ungaria (Cenad, Nadlac, Nadlac II, Bors, Varsand), de la crearea culoarului, scrie Mediafax.
În privinţa repatrierilor, Grupul de Comunicare Strategică anunţă următoarea situaţie, potrivit datelor Ministerului de Externe:
14 studenţi români care se aflau în Cehia în cadrul unui program de schimb de experienţă au revenit la Bucureşti la data de 13 martie;
17 cetăţeni români aflaţi în Italia în momentul adoptării de către Guvernul italian a măsurii carantinei asupra întregului teritoriu al Italiei şi suspendarea zborurilor de către autorităţile române înspre şi dinspre Italia au revenit în ţară pe 13 şi 14 martie;
22 de cetăţeni români aflaţi în Maroc au revenit în ţară în perioada 13-16 martie;
16 cetăţeni români aflaţi pe vasul de croazieră Costa Magica şi care au revenit în ţară în data de 15 martie;
în aceeaşi zi, alţi 2 cetăţeni români care se aflau în Mongolia au revenit în ţară;
50 de cetăţeni români care se aflau pe vasul de croazieră Costa Fortuna acostat în Singapore au revenit în ţară la 11, respectiv 16 martie;
16 cetăţeni români care se aflau pe vasul de croazieră Grand Princess în SUA au revenit în ţară pe 12, respectiv 16 martie.
În 17 martie au revenit în ţară 170 de cetăţeni români: 59 cetăţeni români care fuseseră blocaţi pe aeroportul din Budapesta; 23 din Maroc şi 118 din Egipt.
la 18 martie, alţi 78 de cetăţeni români au revenit în ţară din Iordania, ca urmare a demersurilor efectuate de Ambasada României la Amman.
Tot la 18 martie, s-au întors în ţară 46 cetăţeni români din Republica Arabă Egipt şi 74 de cetăţeni români din Malta. S-au mai repatriat cu sprijinul financiar al MAE 4 cetăţeni români din Lituania.
La 19 martie s-au întors în ţară cetăţeni români din:
– Barcelona, zbor special operat de Blue Air – 90 de persoane;
– Lisabona, zbor special operat de Blue Air – 101 de persoane;
– Maroc, zbor special Renault Avivo – 47 persoane;
– Maroc – alţi 42 de cetăţeni români;
– Spania, Tenerife, zbor special operat de Blue Air – 114 cetăţeni români.
Sâmbătă au venit de la Torino spre România 2 curse (operator privat) cu lucrători sezonieri sau cetăţeni aflaţi în situaţii deosebite – 277 persoane.
Săptămâna asta sunt organizate alte zboruri din Italia spre România.