PARADOX: Copacii ar putea fi, de fapt, surse de poluare (studiu)
Deși până acum era aproape unanim acceptat că arborii reprezintă un filtru pentru particulele poluante, un nou studiu vine să răstoarne această idee. Sau cel puțin parțial.
Totul a pornit de la un paradox înregistrat în statul american California: deși emisiile mașinilor au scăzut constant ca urmare a înăspririi politicilor de mediu și a evoluției tehnologiei, începând din 2010, particulele în suspensie și ozonul de la nivelul solului nu au scăzut.
Se pare că motivul este creșterea „surselor secundare”, cum ar fi copacii, se arată într-o cercetare publicată în revista Science și citată de stiripesurse.ro.
Pentru a măsura emisiile, o echipă de cercetători americani a urcat pe cerul de deasupra Los Angelesului de nouă ori în iunie 2021, pentru a măsura direct concentrațiile fluctuante de compuși organici volatili (COV), care sunt precursori ai poluării cu particule și ozon care pot proveni de la plante.
Spre deosebire de hărțile anterioare, care fie estimau emisiile pe baza surselor cunoscute, fie modelau mișcarea emisiilor, această abordare recentă ar putea măsura direct poluanții din aer de mai multe ori pe secundă. Acest lucru a fost realizat folosind un spectrometru de masă la bord, care descrie răspândirea a peste 400 de tipuri de emisie în detaliu.
Problema se agravează vara
Combinând rezultatele cu modele de temperatură până la o rezoluție de 4 kilometri pătrați, echipa a stabilit că sursele botanice de COV, care includ compuși precum izoprenul, monoterpenele și sesquiterpenele, au contribuit la aproximativ 60% din potențiala formare a aerosolilor organici secundari la începutul verii din al doilea cel mai mare oraș american.
Cercetătorii prevăd că aceasta este o problemă la care trebuie să fim atenți, pe măsură temperaturile cresc în întreaga lume
Poluarea aerului ambiant rămâne o problemă semnificativă de sănătate la nivel mondial, în ciuda eforturilor de reducere a emisiilor toxice din transport și industrie, mai arată sursa citată.
Sursa foto: Shutterstock