Părintele Constantin Necula, Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu
Prin decizia Consiliului de Administraţie al Senatului Universitar al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a fost acordat cel mai înalt titlu academic onorific al instituției Preacucernicului prof.univ.dr.habil. Constantin-Valer Necula. Se împlineşte ca un act de recunoştinţă şi o datorie de inimă faţă de un strălucit ambasador al culturii şi spiritualităţii româneşti, dar şi un eminent profesor universitar“, au transmis reprezentanții Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu, motivează instituția.
Ceremonia a avut loc în Aula Ștefan cel Mare a Academiei Forțelor Terestre, a reunit personalități academice sibiene, reprezentanți ai administrației locale și județene, clerici și prieteni ai Părintelui Prin Constantin Necula.
Recunoaştere și recunoștință
Doresc ca în numele comunităţii academice militare din Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi al meu personal să mulţumesc Preacucernicului dr. Constantin-Valer Necula pentru crearea unui climat spiritual propice dezvoltării academice a tinerilor studenţi atât teologi, cât şi militari, pentru întreaga activitate ştiinţifică şi academică pe care le-a întreprins, obţinând astfel o recunoaştere atât naţională, cât şi internaţională.
De asemenea, intrarea Domniei Sale în rândul personalităţilor care deţin titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu va contribui şi mai mult la extinderea colaborării dintre cele două instituţii esenţiale: Armata Română şi Biserica Ortodoxă Română”, a evidențiat în discursul său, rectorul academiei, domnul gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan.
Profunzimea cuvântului său este întotdeauna susţinută de verticalitatea şi curajul cu care apără învăţătura de credinţă şi valorile neamului românesc. Vocea sa se face auzită şi ascultată nu doar în mediile clericale, ci şi în cele culturale, societale.
Visul militar al Părintelui Necula,
„Astăzi îmi îngăduiţi împlinirea unui vis de copil. Împlinirea dorinţei mele de a fi membru al comunităţii academice miliare româneşti şi, dacă la 14 ani nu a fost cu putinţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi dumneavoastră că în 40 de ani mă onoraţi cu decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al acestei prestigioase instituţii”, a transmis vădit emoționat Părintele Constantin Necula în cuvântul său de mulțumire.
Panoplia Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”
Părintele Constantin Necula se alătură, astfel, celorlalte personalități cărora Academie Forțelor Terestre le-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa: Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, Prof. Univ. Dr. ing. Sorin Mihai Radu, Prof. Univ. Dr. Constantin Chiriac, Gl. lt. (r) dr. ing. cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, Pr. Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Înaltpreasfințitul Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.