Pedeapsa primită de o prostituată din Alba, pentru că nu și-a plătit amenzile în valoare de 73.000 de lei

Publicat: 01 01. 2021, 19:47
Actualizat: 01 01. 2021, 21:11
Pedeapsa primită de o prostituată din Alba, pentru că nu și-a plătit amenzile primite de-a lungul timpului (FOTO - ilustrativ)

O prostituată din orașul Cugir, județul Alba, care a primit – de-a lungul timpului – peste 160 de amenzi pe care nu le-a plătit, a fost obligată de instanța de judecată să presteze 300 de ore de muncă în folosul comunității.

Primăria din localitate a solicitat instanței să înlocuiască amenzile cu activități în folosul comunității, întrucât femeia este „insolvabilă”, potrivit ziare.com.

Reprezentanții instituției au precizat că pe numele femeii au fost întocmite, în perioada 2014-2019, un număr de 168 de procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, în sumă totală de 72.980 lei.

S-a constatat insolvabilitatea debitoarei, având în vedere că nu are venituri sau bunuri care să poată fi urmărite și executate silit. De asemenea, deși legal citată, intimată nu s-a prezentat în față instanței, pentru a face dovadă achitării amenzii contravenționale sau pentru a solicită un termen în vederea plății acesteia”, se precizează în hotărârea instanței de judecată.

Instanța a decis că femeia trebuie să presteze un număr de 300 de ore de muncă în folosul comunității. Angajații Primăriei trebuie acum să o găsească și să o determine să își respecte obligațiile de muncă gratuită în folosul comunității.

Ce a pățit un șofer băut din Iași, de Revelion, pentru că nu a acordat prioritate unei ambulanțe și s-a certat cu polițiștii care l-au oprit

Un șofer băut a fost încătușat la Iași, chiar în noaptea de Revelion, după ce nu a acordat prioritate unei ambulanțe și a făcut scandal în fața polițiștilor care l-au tras pe dreapta. A primit și patru amenzi de peste 3.400 de lei și nu mai poate conduce o mașină, în următoarele cinci luni.

Potrivit Poliției Iași, șoferul nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, motiv pentru care a primit o amendă de 580 lei și i-a fost reținut permisul.