Perla turistică din România de care puțini știu. Este un loc de BASM cu peisaj idilic ca în Franța
România poate că nu are o istorie a propriei arhitecturi atât de bogată ca alte state europene, dar chiar și așa se mândrește cu o salvă de castele și cetăți de toată frumusețea. Cele mai spectaculoase sunt în Transilvania, unde regăsim și această perlă turistică de care puțini știu.
Este un loc de basm, cu peisaj idilic, care te duce cu gândul la Franța.
Nu este Franța, ci Alba
Din sutele de castele pe care le regăsim în România, cele mai multe sunt concentrate în zona Transilvaniei.
În localitatea Cetatea de Baltă, din judeţul Alba, regăsim Castelul Bethlen-Haller, care pare desprins dintr-un peisaj idilic, asemănător celor întâlnite în Franţa, pe Valea Loarei. De altfel, construcţia sa a fost inspirată de un castel din Franța, având turnuri, acoperișuri înalte cu mansarde și ferestre mari, plus grilaje ornamentale.
Aici, totul arată puternica influență a stilului arhitectural francez.
Castelul Bethlen-Haller, din Cetatea de Baltă, este vechi de peste 400 de ani. De-a lungul istoriei sale seculare, a fost moştenit, donat și chiar pierdut la cărţi, iar la un moment dat, naţionalizat de autoritățile comuniste din România.
Azi, castelul reprezintă punctul principal de atracție pentru turismul viti-vinicol din cunoscutele podgorii ale Târnavelor.
Bethlen-Haller este un castel renascentist, având formă rectangulară, cu patru turnuri circulare în colțuri. A fost ridicat între anii 1615-1624 de nobilul Miklos Bethlen, Cancelarul Transilvaniei la vremea respectivă.
În anii ce au urmat, a trecut prin numeroase transformări, între 1769 și 1773 fiind reamenajat în stil baroc. Totuși, clădirea păstrează atât principalele elemente arhitecturale renascentiste, cât şi o parte dintre cele baroce, inclusiv un element decorativ ce poartă inscripția „Anno 1773”.
Pe vremea comuniștilor, clădirea a funcționat ca secție de şampanizare în cadrul IAS Jidvei.
Moștenitorii familiei Haller au revendicat și obținut castelul în anii ’90, pe care, însă, l-au vândut imediat. În prezent, se află în administrarea colosului viticol Jidvei. Poate fi vizitat, un bilet de intrare costând 40 de lei. Însă, în funcție de experiența pentru care optează vizitatorii, prețurile pot ajunge și la 350 de lei de persoană, dacă se servește și masa la castel.