Philip Morris International aniversează 30 de ani de prezență în România: INVESTIȚII de peste 1 miliard de dolari

Publicat: 09 03. 2023, 18:54

Philip Morris International (PMI), companie de top din industria tutunului și pionier în cercetarea și dezvoltarea produselor fără fum la nivel global, a investit peste 1 miliard de dolari în cei 30 de ani de prezență în România. În 1993, PMI a înființat filiala locală, iar în 1997 a demarat construcția fabricii din Otopeni, etapă ce a fost finalizată în anul 2000. Din 2017 aceasta a fost transformată într-o fabrică de ultimă generație pentru produsele din tutun încălzit, în urma unei investiții de 600 milioane de dolari.

În cei 30 de ani de activitate, Philip Morris România și-a dovedit rolul de partener de încredere al statului român, iar acum este pe deplin angajată în misiunea de a construi, prin inovație și cercetare, o Românie fără fum.

Suntem un partener de încredere al statului român

  • Investiții totale în România de peste 1 miliard de dolari
    600 de milioane de dolari investiți în transformarea fabricii din Otopeni, din 2017
  • Impact economic anual de peste 927 milioane de euro (0,38% din PIB-ul României)*
  • Taxe, impozite plătite anual în valoare de 2,6 miliarde RON* (1,15% din bugetul de stat)
  • Peste 90% din producția fabricii din Otopeni este exportată în 54 de țări de pe 5 continente

* La nivelul anului 2021

Punem România pe harta inovației

Construirea unui viitor fără fum este cea mai mare provocare din istoria companiei. Viziunea PMI este de a înlocui fiecare țigară cu produse fără fum care, deși nu sunt lipsite de riscuri, sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului.

„De 30 de ani privim spre viitor. O călătorie pe care o parcurgem cu încredere și cu sentimentul că putem construi o Românie fără fum. Suntem prima companie din industria tutunului care a mizat pe știință și inovație, iar viziunea noastră rămâne neschimbată. Ne transformăm din temelii dintr-o companie lider global în industria tutunului într-o companie care dezvoltă produse fără fum, fundamentate științific, cum este IQOS. În această transformare, România joacă un rol esențial, iar acest lucru se reflectă în investiția de peste 1 miliard de dolari la nivel local, din care 600 de milioane de dolari au transformat fabrica PMI din Otopeni într-una dintre cele mai moderne unități de producție din lume.” – Mircea Scăunașu, director general, Philip Morris România.

Suntem un angajator de top

În urma investițiilor începute în 2017, numărul angajaților a crescut, în medie, cu o rată anuală de 7%, la peste 1.500 de angajați. La nivel național, generăm peste 3.000 de locuri de muncă prin efecte indirecte și induse**. Philip Morris România a primit în 2023 certificarea Angajator de Top pentru al nouălea an consecutiv.

„Privim spre viitor cu hotărâre și speranță. Suntem conștienți că tranziția către un viitor fără fum se poate face doar cu ajutorul oamenilor noștri, cea mai valoroasă resursă a companiei. La 30 de ani de activitate, le mulțumesc tuturor colegilor care, indiferent de vremuri, au crezut și au muncit zi de zi în echipele Philip Morris România. Continuăm să muncim împreună pentru o Românie fără fum.” – Mircea Scăunașu, director general, Philip Morris România.

** Estimare făcută pe baza datelor interne, conform metodologiei studiului „Impactul economic al Philip Morris International în România – Contribuția Philip Morris International la crearea de valoare și dezvoltarea durabilă în România” publicat de Strategic Thinking Group și PMI

Creștem sustenabil

România joacă un rol important în viziunea companiei pentru un viitor fără fum, iar fabrica din Otopeni este în centrul strategiei Philip Morris International, alături de alte șapte fabrici din lume care produc consumabile pentru produsele noastre fără fum. Viziunea Philip Morris România este ca fabrica din Otopeni să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

  • Niciun deșeu generat de activitățile de producție din fabrica din Otopeni nu ajunge la groapa de gunoi;
  • 70% din deșeuri sunt reciclate extern, iar 30% sunt utilizate pentru producția de energie;
  • Ponderea energiilor regenerabile în procesul de fabricație a crescut la 35% în 2022;
  • În 2020, fabrica a primit certificarea Alliance for Water Stewardship, cel mai înalt standard de utilizare sustenabilă a apei;
  • Fabrica din Otopeni are două stații de tratare a apelor uzate.

Înlocuim țigările cu produse fără fum

Viziunea noastră la Philip Morris România este să înlocuim țigările cu produse fără fum, care deși nu sunt lipsite de riscuri, sunt o soluție mai bună decât continuarea fumatului. Portofoliul Philip Morris International include produse care nu ard tutunul, produse cu vapori care conțin nicotină și produse cu nicotină pentru uz oral. Venim în întâmpinarea nevoilor consumatorilor adulți din România cu o gamă largă de produse care au potențialul de a reduce riscurile asociate fumatului, cum ar fi IQOS, lil SOLID și VEEBA. La finalul anului 2022, peste 400.000 de fumători adulți din România făcuseră tranziția la produsele noastre fără fum.

Echipa de management a Philip Morris România e compusă din: Mircea Scăunașu (Managing Director), Joao Brigido (Manufacturing Director), Denys Strobykin (Director Marketing & Digital), Claudiu Ilian (Director Commercial Operations), Stere Garofil (Head of Project Management Office), Dragoș Bucurenci (Director External Affairs), Emma Zeicescu (Director Communications), Denisa Cristea (Head of Business Planning), Luminița Florea (Director People & Culture), Sergiu Indrei (Director Combustibles Category) și Răzvan Costi (Senior Counsel).

Philip Morris International: Pentru un viitor fără fum

Philip Morris International (PMI) este o companie internațională de top din industria tutunului care  și-a propus să construiască un viitor fără fum și să își extindă, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care conțin tutun sau nicotină. Portofoliul actual de produse al companiei constă, în principal, în țigări și produse fără fum, inclusiv produse care încălzesc tutunul (heat-not-burn), produse cu nicotină pentru uz oral sau produse cu vapori cu conținut de nicotină.

Din 2008, PMI a investit peste 10,5 miliarde USD pentru a dezvolta, fundamenta științific și comercializa produse inovatoare fără fum pentru adulții care altfel ar continua să fumeze, cu scopul de a opri complet vânzarea țigărilor. Pentru aceasta au fost construite capacități de evaluare științifică de nivel mondial, în special în domeniile toxicologiei sistemelor preclinice, cercetării clinice și comportamentale, cât și studii ulterioare introducerii pe piață. În noiembrie 2022, PMI a achiziționat Swedish Match – lider în comercializarea produselor cu nicotină pentru uz oral – și se află astfel în fruntea companiilor care luptă pentru un viitor fără fum prin mărcile sale IQOS și ZYN. Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea unei versiuni a dispozitivului IQOS dezvoltat de PMI, Platforma 1, și a consumabilelor aferente, precum și produsului de tip snus al companiei Swedish Match, ca produs din tutun cu risc modificat (MRTP) și a determinat că o decizie de expunere modificată este oportună pentru promovarea sănătății publice. În 31 decembrie 2022, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 73 de piețe. Iar PMI estimează că aproximativ 17,8 milioane de adulți din întreaga lume, au trecut deja la IQOS și au renunțat la fumat. Produsele fără fum au reprezentat aproximativ 32% din veniturile nete totale ale PMI pentru întregul an 2022. Cu o bază solidă și o expertiză semnificativă în științele vieții, PMI și-a anunțat în februarie 2021 ambiția de a se extinde în domeniile wellness și de îngrijire a sănătății și, prin filiala sa Vectura Fertin Pharma, își propune să îmbunătățească calitatea vieții prin furnizarea de experiențe de sănătate integrate.

Pentru mai multe informații puteți vizita www.pmi.com, www.philipmorris.ro și www.pmiscience.com.