OMV vrea să scape de Petrom, pentru că se orientează spre dezvoltarea de noi forme de energie neconvențională. Președintele PMP, Cristian Diaconescu, susține că există voci europene, confirmate de presa din Austria, care spun că, în viitorul apropiat, compania austriacă ar urma să-și vândă acțiunile de la Petrom, probabil către Gazprom sau Mol.
PMP consideră că România trebuie să fie pregătită pentru a prelua pachetul majoritar de la OMV Petrom și să reîntoarcă bogățiile naturale în proprietatea statului.
Este de neconceput ca această companie strategică a țării să ajungă pe mâna rușilor sau ungurilor, ținând cont de protejarea intereselor naționale și de geopolitica și geoeconomia acestei regiuni.
PMP declară că, din păcate, după 1989, România nu a avut o strategie clară privind exploatarea resurselor naturale, ca o garanție de dezvoltare durabilă și de creare a independenței energetice, elemene esențiale în competiția economică din zona centrală și est europeană.
Cristian Diaconescu subliniază că România trebuie să reînvețe să-și protejeze interesele naționale și să de-a peste mână, politicienilor, învățați să trăiască din comisioane primite de la companii multinaționale.
De aceea, este nevoie de o implicare mai mare a serviciilor de intelligence, care să sesizeze permanent, pericolele venite din interior sau din afara țării.