Ponta propune „venitul minim de criză”: „Peste 5,8 milioane de oameni au nevoie de sprijin pentru a trece de criză, din care 1 milion sunt copii”
Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a prezentat, duminică, într-o conferință de presă, cifre îngrijorătoare cu privire la situația economică a peste 25% din populația României, în plină criză sanitară și economică. Ponta a precizat că peste 5,8 milioane de oameni au nevoie de sprijin pentru a trece de criză, din care 1 milion sunt copii. PRO România propune „Venitul Minim de Criză” de 2000 de RON pentru româniiaflați în dificultate.
Liderul PRO România a prezentat duminică, într-o conferință de presă, primele două măsuri din planul partidului pentru ieşirea din criză în anul 2021: un venit minim pentru persoanele fizice şi sprijin economic pentru companii.
Ponta: Aceste două măsuri vor fi condiţiile PRO România pentru a vota în viitorul parlament un nou guvern
„Ne-am propus să venim cu două măsuri foarte clare, foarte simple, care să fie aplicate în 2021, care merg ţintit către oamenii şi firmele care au nevoie de sprijin. Cred că este important să le spunem oamenilor ce câştigă ei după 6 decembrie, ce câştigă politicienii ştim. Aceste două măsuri vor fi condiţiile PRO România pentru a vota în viitorul parlament un nou guvern. Din punctul de vedere PRO România, guvernul viitor trebuie să aplice aceste două măsuri. Trebuie să salveze oamenii, să arate solidaritate şi responsabilitate socială şi trebuie să facă ceva concret. Anul 2021 trebuie să fie anul în care ieşim din criza economică”, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă.
Românii care au plecat în străinătate şi majoritatea IMM-urilor au nevoie de ajutor pentru a depăși criza
Liderul PRO România mai spune că trebuie ajutaţi românii care au plecat în străinătate şi majoritatea IMM-urilor.
Prima măsură se numeşte „Venitul Minim de Criză”, se adresează oamenilor cu venituri mici şi are ca scop asigurarea resurselor minime pe perioada crizei pentru românii din ţară sau străinătate.
Conform PRO România, o persoană singură are nevoie de 2.000 de lei lunar pentru a trece de criză în anul 2021 şi 1.500 de lei lunar pentru fiecare membru de familie, limita fiind de 4.500 lei pentru o familie.
„Venitul Minim de Criză” se va acorda prin plata de către stat a diferenţei dintre veniturile realizate de o persoană şi nivelul garantat menţionat
Această diferenţă se va plăti jumătate în bani şi jumătate în tichete valorice pentru produse alimentare şi sanitare de strictă necesitate.
„Nu este doar o măsură socială, este şi una economică, pentru că această criză este una de consum. De produs se tot produce, dar nu are cine să cumpere. Oamenii nu au bani să cumpere sau se tem să-şi cheltuie banii. În acest fel, trecem un sfert din populaţia României un an peste criză şi ajutăm firmele româneşti să aibă consumatori”, a spus Ponta.
Cea de a doua măsură prezentată de preşedintele PRO România este denumită „Sprijinul Economic de Criză” şi se adresează IMM-urilor, firmelor cu capital privat şi capital românesc.
Ponta cere o reducere a TVA de la 9% la 5% pentru produsele agricole şi alimentare şi pentru serviciile din HORECA
De asemenea, se propune anularea unor obligaţii fiscale aferente anului 2021 pentru IMM-uri: impozit pe profit, impozitul specific, impozitul pentru microîntreprinderi, taxele şi impozitele datorate activelor neutilizate din cauza restricţiilor şi interdicţiilor administrative.
În plus, se propune acoperirea a minim 50% pentru chiriile aflate în plată pe perioada nefuncţionării din cauza restricţiilor.
„Nu este normal să lăsăm firmele mici să lupte în procese cu proprietari care le spun – nu ne interesează că v-au închis, plătiţi-ne chiria!. Este o bătălie inegală şi trebuie să intervenim să salvăm aceste firme”, a explicat preşedintele PRO România.
Victor Ponta susţine că există o singură condiţie esenţială pentru toate aceste firme ca să beneficieze de sprijin, şi anume să păstreze în cursul anului 2021 acelaşi număr de persoane angajate.
„Propunerea noastră, ca partid, este ca oamenii şi firmele să nu fie abandonate în 2021, să acţionăm de la 1 ianuarie să facem sisteme extrem de simple şi extrem de uşor de aplicat în practică. Şi dacă facem asta, din 2021 putem să construim”, a mai spus Victor Ponta.