Portalul independent Podul.ro: Kuzmin și Ambasada Rusiei patronează terorismul informațional al Moscovei în România. Acuzați de minciună și dezinformare
Rusia, prin intermediul ambasadorului Valery Kuzmin și a Ambasadei de la București, ”patronează terorismul informațional al Moscovei în România”, susține portalul independent podul.ro.
Publicația citată acuză autoritățile de la București, în special Ministerul de Externe, care ”continuă în mod inexplicabil să tolereze campania de dezinformare a Moscovei”, care, prin intermediul unui site ”obscur și anonim”, publică ”fake news-uri abjecte, mistificări grosiere și o propagandă mizerabilă în favoarea Rusiei genocidale”.
Site-ul la care fac referire jurnaliștii de la Podul se numește vestidinrusia.ro și a fost lansat în urmă cu câțiva ani, ”în plin scandal internațional creat de identificarea eforturilor GRU de a pune mâna pe cercetările occidentale în domeniul vaccinurilor antiCovid. La acea vreme, site-ul lua parte la campania furibundă de discreditare a Occidentului, promovând în același timp vaccinurile rusești ca fiind singurele în măsură să pună capăt flagelului mondial.
De asemenea, articolul citat arată că ”în data de 9 august, ”Ambasada Cascadorii Râsului”, așa cum este numită pe internet agentura condusă de Valery Kuzmin, camuflată sub titulatura de ”Ambasada Rusiei în România”, trimitea în feedul celor peste 13.000 de urmăritori ai săi , și pe wall-ul oficial al așa-zisei reprezentanțe diplomatice, o gogoașă mistificatoare mare cât inexplicabila lipsă de reacție a Ministerului român de Externe.
Articolul incriminat de jurnaliștii de la Podul este ”CNN: Locuitorii Ucrainei fug în masă în teritoriul eliberat de Rusia”.
”Fake – news-erii de profesie de la Vestidinrusia.ro mai afirmă că ”ucrainenii care merg după rudele lor, au pornit la drum împreună cu copiii, cu animalele de companie și cu tot calabalâcul lor, declarând că nu au reușit să obțină răspunsuri coerente la această întrebare”, ba mai mult decât atât ”jurnaliștii CNN au subliniat că automobilele se deplasează doar în direcția Hersonului și că nimeni nu dorește să facă drumul înapoi.
Mărețul articol la care fac referire ”jurnaliștii” finanțați de Kremlin în România pur și simplu nu există pe site-ul postului american de știri. Practic, oriunde ai căuta articolul de la CNN, în care se arată că ”some civilians (are) crossing into russian-held territory”, acesta nu este de găsit. Pe pagina web a agenturii de dezinformare Vestidinrusia.ro nu există niciun link care să ne ducă la articolul original, fotografia dovedindu-se, de asemenea, un fake de toată jena”, mai scriu jurnaliștii de la Podul.
Articolul integral pe podul.ro.