Povestea cadrului medical care continuă să lucreze la Terapie Intensivă deşi are cancer în stadiu avansat: ”Faptul că merg la spital mă ajută să mai trăiesc. Am momente când depresia mă trage tare de păr. Mă rog, de perucă”

O asistentă medicală continuă să muncească în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, deşi are cancer într-o formă foarte avansată. Povestea salvatoarei, care este, la rândul ei pacientă, a fost relatată, sub protecţia anonimatului, de Casa Filip, o asociaţie care asigură cazare bolnavilor oncologici atunci când vin la Cluj ca să se trateze. Cazul a impresionat comunitatea medicală din România

Deși are o formă de cancer avansată, asistenta medicală merge în continuare să trateze pacienții la AȚI, fiind motivul pentru care trăiește.

”Am fost la muncă în pandemie, la ATI, şi voi merge şi acum. Faptul că merg la spital mă ajută să mai trăiesc”

„Pe mine nu mă poate păcăli nimeni.  Medicii sunt sceptici. Eu am învăţat să citesc în priviri. Se uită lung la tine, cu compasiune, încearcă să te încurajeze, dar eu ştiu unde mă aflu.  Eu am fost la muncă în pandemie, la ATI, şi voi merge şi acum. Faptul că merg la spital mă ajută să mai trăiesc. Pacienţii au nevoie de mine”, a declarat asistenta.

Salvatoarea pacienților a povestit că, deși colegii o sfătuiesc să își ia concediu medical, această preferă să-i ajute pe bolnavi. Femeia spune, acceptându-și situația,  că ”depresia o mai trage de perucă”.

Cadru medical: ”Concediul este pentru oamenii bolnavi, iar eu am o treabă de făcut. Am momente când depresia mă trage tare de păr. Mă rog, de perucă”

„ Colegii şi medicii îmi spun să stau în concediu, dar eu le-am zis că acest concediu este pentru oamenii bolnavi, iar eu am o treabă de făcut. Am momente când depresia mă trage tare de păr. Mă rog, de perucă”, a mai povestit femeia.

Asistenta a mărturisit că-i este greu când îşi vede soţul şi băiatul plângând din cauza bolii care o macină.

”Ei îmi dau putere. Mă dor foarte tare picioarele fiindcă am avut un blocaj limfatic, au rămas durerile, dar trec peste cu exerciţii, cu masaj, cu activitate zilnică. Mai fac pauze când simt că plezneşte carnea pe picioare. Dar am o viaţă normală, aşa cum este ea. Abia aştept să mă duc la muncă în fiecare zi. Dacă pot fi utilă, cu ce-a mai rămas din mine, sunt cea mai fericită. Acum să văd cum tolerez acest medicament nou şi mă întorc fiindcă pacienţii au nevoie de asistenţă medicală”, a conchis pacienta.