Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), s-a stins din viață, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani. Rămâne în urma sa o viață dedicată muncii și profesiei, pentru care a primit numeroase merite și distincții, dar și o poveste grea.
Bîrsan a fost considerat drept una dintre cele mai importante voci ale științelor juridice din România, contribuțiile sale fiind recompensate cu numeroase distincții: Cavaler al Legiunii de onoare, Franța (1999), Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler (2007), Doctor Honoris Causa al Universității Paris I Panthéon-Sorbonne (2003), Diploma de onoare pentru activitatea științifică a Centrului de Studii Juridice Internaționale Salzburg Austria, Doctor onorific al „New England School of Law”, Boston USA (1995).
A fost decan al Facultății de Drept, înainte de a fi judecător al CEDO, dar acest lucru nu a contat în fața abuzurilor justiției din perioada în care președinte era Traian Băsescu
Soția sa, Gabriela Bîrsan, judecătoare la Înalta Curte, a fost acuzată de DNA de acte de corupție și a fost trimisă în judecată în 2011.
Cazul a atras imediat atenția publică, întrucât Gabriela Bîrsan beneficia, datorită poziției ocupate de soțul său, de imunitate. A contat prea puțin acest lucru pentru procurori, care au trimis-o în judecată.
Dosarul s-a finalizat în 2018, prin achitarea definitivă a Gabrielei Bîrsan și, ulterior, magistrații au decis că DNA a încălcat grav drepturile sale.
Corneliu Bârsan, la acea dată judecător al CEDO, beneficia de imunitate, care era extinsă și către soția sa, dar procurorii au percheziționat fără drept domiciliul celor doi și a interceptat convorbirile lor. În cele din urmă, judecătorii au stabilit, negru pe alb, că DNA a comis un abuz.
Totul s-a întâmplat într-una dintre perioadele „negre” ale justiției din România, „stat mafiot”, cum recunoștea fostul președinte, Traian Băsescu, într-o convorbire în care s-a discutat despre „executarea” lui Dan Voiculescu.
Celebra sintagmă provine dintr-o înregistrare telefonică, difuzată în anul 2017, la România TV, în care fostul președinte Băsescu discută cu un interlocutor despre felul în care se acționa în magistratură.
Traian Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversația când îmi spuneau că îl luăm pe Mustață din complet. Da? Hai băieți să-l aruncăm în aer! Vreți să-mi distrugeți familia?
Interlocutor: Ce stat este ăsta, domnule președinte?
Traian Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu știu ce spun.
Interlocutor: Probleme cu dosarul Voiculescu?
Traian Băsescu: Să-I vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit.
Traian Băsescu: Cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustață și intră Camelia Bogdan. Să-I vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan și a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-I dead oar zece. Pe urmă trage concluziile Coldea, știi. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.
Interlocutor: Sunteți supărat pe ei.
Traian Băsescu: Camelia Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat și la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te știu cine ești!
Sursa: Mediafax foto
CITEȘTE ȘI: