Prefectul Capitalei, explicații despre cum va avea loc Marșul ”Bucharest Pride”, pe Calea Victoriei: Nu putem să aplicăm alte reguli, decât cele prevăzute de lege

Publicat: 10 08. 2021, 18:44
Actualizat: 10 08. 2021, 18:45
Prefectul Capitalei, Alin Stoica. Sursa: MEDIAFAX FOTO

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a vorbit, marți,  la Antena 3, despre condiţiile în care se vor desfăşura două evenimente, anunţate la sfârşitul acestei săptămâni în Capitală – ”Bucharest Pride” 2021 și o adunare publică solicitată a fi organizată de Asociația Nouă Dreaptă .

Primăria Municipiului București și Asociația ACCEPT au ajuns luni la o înțelegere privind organizarea ”Bucharest Pride” 2021 pentru data de 14 august, pe Calea Victoriei,  cu un număr maxim legal de 500 de persoane. De asemenea, reprezentanții Capitalei au cerut asociației ca, pe toată perioada desfășurării marșului, să respecte dispozițiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei Sars Cov2.

Participanților la marș și se vor oferi măști de protecție multicolore. Voluntarii se vor asigura că se respectă distanțarea între participanți. De asemenea, în cadrul Pride Park din Herăstrău, organizatorii spun că vor găzdui un punct de vaccinare și un punct de testare deschise în perioada 11-13 august.

„Conform hotărârii de Guvern care prelungeşte starea de alertă pentru încă 30 de zile începând de mâine, păstrează aceste reguli care au fost şi în perioadele anterioare. Astfel de manifestaţii pot fi organizate cu maxim 500 de persoane şi manifestaţiile despre care ştim că se vor întâmpla pe 14 sunt autorizate pe baza cererilor făcute, pentru un număr de 500 de persoane. Din câte ştiu, solicitarea pe care dumnealor a făcut-o la Primăria Capitalei a fost pentru 500 de persoane. Evident, nu putem să aplicăm alte reguli, decât cele prevăzute de lege.

Toate măsurile de siguranţă pe care le aplicăm sunt cele prevăzute în hotărârea de Guvern care instituie starea de alertă sau o prelungesc. Nu vom avea alte măsuri, decât cele care sunt deja instituite prin hotărârile de Guvern şi care sunt în aplicare oricum de mai multă vreme. Şi în perioada anterioară de 30 de zile au fost în aplicare aceleaşi măsuri. Avem pragurile pe care sperăm noi, să nu le atingem prea curând, de 2 la mie, sau de 3 la mie, de la care se vor institui alte tipuri de măsuri de protecţie pentru populaţie împotriva virusului”, a precizat Alin Stoica, marţi, în exclusivitate la Antena 3.

Primarul General Nicușor Dan a transmis că autorizarea pentru ”Bucharest Pride” poate fi dată doar pentru maximum 500 de participanți, și nu 10.000, cum ceruse ACCEPT, dat fiind că trebuie respectată legislația în vigoare.

Asociația Noua Dreaptă a solicitat și ea o contramanifestație pe același traseu cu asociația Accept. Primăria Capitalei le-a respins cererea și le-a oferit rute alternative.

Primăria Capitalei a transmis că proiectul „Străzi deschise”, promenada de weekend de pe Calea Victoriei, va fi suspendat sâmbătă.

Guvernul Cîțu a limitat numărul de participanți la adunările publice la maximum 500 de persoane. Începând cu data de 01.08.2021, se propune organizarea de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu un număr de maximum 500 de persoane dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

Executivul a prelungit, printr-o hotărâre în ședința din 16 august, starea de alertă pentru încă o lună.