PREMIERĂ. Marcel Vela: Poliția Animalelor, un departament în cadrul structurii de Ordine Publică
Poliția Animalelor ar putea fi un departament în cadrul structurii de Ordine Publică, a declarat, sâmbătă, ministrul de Interne, Marcel Vela, care a precizat că aici ar putea lucra specialiști în domeniul penal, dar și în domeniul veterinar.
Poliția Animalelor va fi integrată în cadrul structurii de Ordine Publică
Marcel Vela a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că în proiectul de reformă al Ministerului Afacerilor Interne este cuprinsă și înființarea unui departament de Poliție a Animalelor.
„Departamentul, așa cum am vorbit în ultima perioadă, este necesar și chiar vital pentru o societate normală. Proiectul va fi analizat în perioada următoare, inclusiv cu ONG-uri din zona Protecției Animalelor. O să facem un grup de lucru. Așa cum, de exemplu, la jandarmerie avem medicii veterinari, care intervin în zonă evenimentelor, atacurilor asupra animalelor sălbatice, și Poliție, la Ordine Publică, la acest departament, putem să abordăm, din punctul meu de vedere, cu polițiști cu specialitate și în zona penală, dar și în zona veterinară”, a declarat Marcel Vela.
Ministrul a precizat că discuțiile asupra reorganizării și restructurării Ministerului Afacerilor Interne au început în luna decembrie a anului trecut, însă s-au suspendat din cauza evenimentelor generate de coronavirus. Acestea se vor relua în a doua parte a lunii iunie și în luna iulie.
În vestul Europei, Poliția Animalelor există de multă vreme
Cei doi bărbați în vârstă de 21 de ani, respectiv 25, au fost arestați din cauza faptului că au provocat rău unui animal protejat.
Poliția din South Wales a intervenit sâmbătă când au fost anunțați că un cal s-a prăbușit în mijlocul străzii în zona stadionului Principalității.
Potrivit publicației The Sun, în videoclipul care a circulat pe Twitter se poate observa cum calul se chinuie căzut pe șosea și nu se poate ridica în picioare timp de trei ore.